12.2 C
București
marți, 15 octombrie 2024
AcasăSpecialUmbra apolitică a prefectului

Umbra apolitică a prefectului

Dintre cei care au ocupat sau ocupă funcţii importante în schema Prefecturii Constanţa, Claudiu Palaz se numără, fără îndoială, printre funcţionarii care au acumulat o vechime de invidiat în instituţia amintită. Indiferent de culoarea partidului aflat la putere, domnul Palaz a reuşit, fie politic, fie apolitic, după cum a fost cazul, să se menţină pe funcţie, fiind, la un moment dat, cel mai vechi subprefect în viaţă!

Capacitatea sa de a pica tot timpul în picioare i-a adus o oarecare celebritate. Practic, nici pesediştii, nici liberalii nu l-au clintit din loc! Nu numai că nu a fost epurat politic, aşa cum s-a întâmplat cu Nicolaescu, duşmanul său de moarte, sau Culeţu, idem, dar, surprinzător, pedeliştii l-au propulsat în funcţia de prefect! Evident, cu binecuvântarea lui Mircea Banias, chestiune pe care Claudiu Palaz a uitat-o subit şi concomitent cu alte interese de moment. De ce este atât de important Palaz? Se spune că domnia sa se bucură de susţinerea primarilor din judeţ, care nu-i ies din cuvânt şi percutează la un singur semn făcut din priviri… Se pare că această veritabilă forţă electorală a schimbat din mers soarta alegerilor interne de partid!

După învestirea lui Gigi Chiru în funcţia de preşedinte al PDL Constanţa, se vorbeşte tot mai mult despre rolul conducător al prefectului! Se spune că umbra prefectului s-a agitat şi în timpul campaniei care prefaţează alegerile din organizaţiile de tineret. Pentru unii, ca un înger păzitor. Cu grija şi sfiala unui apolitic autentic, domnul prefect s-a aliat cu Gigi Chiru împotriva primarului Constanţei. Desigur, dintr-un spirit civic foarte dezvoltat. Ştim cu toţii că domnia sa, în postura de apolitic independent, râvneşte la postul de preşedinte al Consiliului Judeţean, chestiune care nu are nici o legătură cu gardul cimitirului… Apreciez faptul că prefectul este un tip ambiţios. Bine ar fi ca ambiţia sa să fie distributivă, pentru că în teritoriu sunt şi alte probleme de rezolvat. Mult mai importante decât împărţirea unor pliante cu gardul cimitirului!

Cele mai citite

Liga Națiunilor: Belgia-Franța 1-2/ Germania-Olanda 1-0

Naţionala de fotbal a Franţei a învins echipa Belgiei cu scorul de 2-1, luni seara, în deplasare, în eşalonul de elită al Liga Naţiunilor. ''Diavolii...

Consens la ONU: organizația este alături de Liban în confruntarea cu Israel

Israelul și-a extins luni țintele în războiul cu militanții Hezbollah din Liban, ucigând cel puțin 21 de persoane într-un atac aerian în nord Consiliul de...

Italia trimite primii migranți la un azil pe care-l deține în Albania

Primii solicitanți de azil au fost trimiși la un centru al Italiei din Albania. Primele persoane care au fost interceptate pe mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă