17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecial"Ultimele ore" în Egipt

“Ultimele ore” în Egipt

Tensiunea extremă şi incertitudinea domneau ieri în Egipt în ceea ce priveşte derularea evenimentelor după expirarea ultimatumului lansat de armată preşedintelui Morsi şi politicienilor, de a satisface “cererile poporului”. Opoziţia a salutat ultimatumul comandamentului militar, considerând că este un sprijin în voinţa sa de a-l determina pe Morsi să plece, acesta fiind acuzat că vrea să instaureze un regim autoritar în profitul Fraţilor Musulmani.

Consiliul suprem al forţelor armate egiptene s-a reunit ieri de urgenţă şi a declarat că armata este pregătită „să-şi verse sângele” pentru „apărarea Egiptului şi a poporului de terorişti, radicali sau de nebuni”. Opozantul Mohamed ElBaradei, despre care se consideră că poate asigura o perioadă de tranziţie, a avut o întrevedere cu şefii forţelor armate, iar generalul Abdel Fattah al-Sissi, şeful Statului Major al armatei egiptene, şi alţi responsabili militari au jurat că vor apăra Egiptul cu preţul propriilor vieţi. Militarii au repetat că, în cazul în care Morsi refuză să plece, vor impune propria „foaie de drum” pentru rezolvarea crizei, însă au declarat că nu doresc să pregătească o „lovitură”.

„Foaia de drum”

Potrivit cotidianului guvernamental Al-Ahram, noua „foaie de drum” militară include redactarea unei noi Constituţii, „ţinând cont de exigenţele diferitelor componente ale poporului înainte de a fi supusă referendumului”. Textul ar urma să fie aprobat de Al-Azhar, cea mai înaltă instanţă religioasă sunnită a ţării. În cazul eşecului ultimatumului, militarii sunt pregătiţi să suspende Constituţia, să dizolve Parlamentul şi să încredinţeze puterea unui „consiliu prezidenţial interimar”, majoritar alcătuit din civili şi a cărui componenţă face obiectul negocierilor de câteva zile. Actuala Constituţie a fost votată în decembrie, dar criticii lui Morsi apreciază că deschide calea unei islamizări a legislaţiei. Un „consiliu prezidenţial tranzitoriu” este una din revendicările opoziţiei, în special a mişcării Tamarrod (Rebeliunea), aflată la originea manifestaţiilor uriaşe care cer plecarea preşedintelui Morsi. Totodată, „un guvern interimar fără apartenenţă politică” va fi format pentru „o perioadă de tranziţie” sub „conducerea unui şef al armatei”. Aceste autorităţi de tranziţie vor „pregăti alegerile prezidenţiale şi legislative în ordinea care va fi determinată de noua Constituţie”. „Armata, pe toată durata perioadei de tranziţie, va superviza procedurile pentru a asigura punerea lor în practică în toată imparţialitatea”, arată Al-Ahram. Publicaţia mai relevă că persoanele care se vor opune acestor măsuri vor putea fi plasate „în reşedinţă supravegheată”, înainte de a fi aduse în tribunale revoluţionare. De asemenea, armata va plasa „sub control Fraţii Musulmani”, Al Ahram evocând „reşedinţe supravegheate”, „averi blocate” şi interdicţia de a părăsi ţara pentru „un mare număr” de membri ai formaţiunii islamiste şi ai vitrinei sale politice, Partidul Libertăţii şi Justiţiei (PLJ). Forţele de securitate au percheziţionat sediile puternicei confrerii şi au descoperit arme şi muniţii.

Fraţii Musulmani, în corzi

Formaţiunea islamistă Fraţii Musulmani, din care provine preşedintele Morsi, are puterea de a juca politica cea mai rea, provocând incidente în Sinai şi în special contra manifestanţilor care cer plecarea actualei puteri. Dar, analiştii considerau că nu văd cum cineva ar putea împiedica armata să intre în palatul prezidenţial pentru a-l demite pe şeful statului. În cursul dimineţii de miercuri, Morsi, provenit din Fraţii Musulmani, a reiterat că „legitimitatea” sa este „singura garanţie contra unei băi de sânge”, răspunzând astfel celor care estimează că plecarea sa ar permite rezolvarea tensiunilor din ţară. El a cerut armatei să-şi „retragă avertismentul” şi a refuzat orice diktat, declaraţii făcute după întâlnirea de ieri dimineaţă cu ministrul Apărării şi şeful Statului Major, generalul Abdel Fattah al-Sissi, considerat omul-forte al momentului. Deşi este din ce în ce mai izolat după demisia a şase miniştri, islamistul Morsi refuză să plece în mod paşnic de la putere.

Cele mai citite

La summitul de pace din Elveția au fost invitate 160 de țări. Rusia nu e pe listă

Război în Ucraina. Summitul de pace va avea loc în 15 şi 16 iunie în Elveţia. Vestea a fost confirmată de Volodimir Zelenski. Rusia...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...
Ultima oră
Pe aceeași temă