1.3 C
Bucharest
Friday, 8 December 2023
HomeSpecialUE, Turcia si Ciprul

UE, Turcia si Ciprul

A mai ramas mai putin de o luna pana la data inceperii negocierilor Turciei in vederea aderarii la UE Ð 3 octombrie Ð si, daca partea europeana se arata optimista, cea turca refuza in continuare sa cedeze in ceea ce priveste recunoasterea Ciprului.
Controversa privind problema cipriota a renascut la finele lunii iulie, cand Turcia a semnat un protocol, numit “de la Ankara”, acceptand un acord de uniune vamala care leaga tarile Europei. Semnarea acestuia a fost ultima conditie prealabila ceruta de UE inaintea demararii negocierilor de aderare, dar guvernul turc a insotit-o de o declaratie, reafirmand ca nu inseamna si o recunoastere a Ciprului. Reuniti la Newport, Marea Britanie, tara ce detine in prezent presedintia prin rotatie a UE, sefii diplomatiilor Uniunii s-au straduit zilele trecute sa calmeze jocul, admitand ca nu trebuie sa puna in discutie calendarul negocierilor. “Este un dosar complex, cu o mare miza istorica”, a carui rezolvare “va lua timp”, preciza ministrul britanic de externe, Jack Straw. Joia trecuta el a pledat din nou in favoarea integrarii europene a Turciei, afirmand ca o respingere a Ankarei va antrena replierea Europei. Exista in prezent doua optiuni, a subliniat Straw. O Europa inchisa in ea insasi sau o Europa deschisa spre restul lumii, o Europa care isi intinde frontierele pentru a cladi o comunitate mai larga de democratii stabile si prospere sau o Europa care isi inchide portile spre vecini. Europenii sunt divizati in ceea ce priveste raspunsul ce trebuie dat refuzului Turciei de a recunoaste Ciprul si o reuniune a ambasadorilor celor 25 de saptamana trecuta nu a inregistrat nici un progres. Si daca Marea Britanie sustine candidatura turca, ministrul francez de externe, Philippe Douste-Blazy, amintea zilele trecute ca este dificil de imaginat integrarea in UE a unui stat care inca din start spune ca nu va recunoaste unul dintre statele membre. Aflat in Italia, premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a exclus orice concesie asupra acestui subiect inainte de octombrie. Invitat la Newport, ministrul turc de externe, Abdullah Gul, a supralicitat, sustinand ca nu vede nici o problema ce ar putea impiedica demararea negocierilor la 3 octombrie. Gul a sustinut in The Economist ca Ankara va inceta sa discute cu cei 25 chiar inainte de deschiderea acestor negocieri daca acestia vor continua sa puna noi conditii aderarii Turciei la UE. La randul sau, Washingtonul a chemat UE sa deschida negocierile cu Turcia la data prevazuta, in pofida diferendelor legate de Cipru: “Este in interesul UE, in interesul Turciei si in propriul nostru interes” si este clar o decizie pe care trebuie sa o ia doar UE, a precizat adjunctul secretarului de stat american. Timpul a inceput sa preseze si europenii vor trebui sa fixeze in unanimitate un cadru al negocierilor viitoare cu Turcia, care considera ca a indeplinit toate conditiile puse de Uniunea Europeana.

Cele mai citite

Premierul recunoaște că prețul la gaze a crescut nejustificat și cere măsuri

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că există furnizori care au crescut "nefundamentat" preţurile de furnizare a gazelor naturale, în contextul în care acestea au...

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, la DNA: Nicio decizie importantă nu era luată de domnul Cîţu fără domnul preşedinte

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a sosit vineri la DNA, în contextul anchetei privind achiziţiile de vaccinuri anti-COVID din pandemie, în care mai...

Un baron PSD deszăpezește drumurile din Tulcea până în 2025

Un fost deputat PSD, abonat la banii statului, dar în special la CJ Tulcea, va încasa peste 4 milioane de euro pentru deszăpezirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă