20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialUE înnăspreşte sancţiunile impuse Phenianului

UE înnăspreşte sancţiunile impuse Phenianului

Cele 28 ţări membre ale Uniunii Europene au aprobat joi o nouă serie sancţiuni împotriva Coreii de Nord, înăsprind arsenalul existent deja ca răspuns la un test nuclear şi un tir cu rachetă, condamnate de comunitatea internaţională, relatează AFP, citată de Agerpres

UE a trecut la punerea în aplicare a unei rezoluţii adoptate la începutul lunii martie de Consiliul de Securitate al ONU, ca răspuns la testul nuclear de pe 6 ianuarie şi tirul cu rachetă de pe 7 februarie efectuate de regimul de la Phenian, precum şi la introducerea unor “măsuri financiare suplimentare” împotriva băncilor nord-coreene, potrivit unui comunicat dat publicităţii de Consiliul UE, care îi reprezintă pe cei 28 de membri. 

Decizia va intra în vigoare vineri odată cu publicarea sa în Jurnalul Oficial al UE, care şi-a prelungit “lista neagră” pe 4 martie adăugând 16 persoane şi 12 societăţi, private de vize europene şi cu interdicţia de a călători în Uniune. 

UE a introdus sancţiuni din decembrie 2006 împotriva regimului de la Phenian, iar acestea au fost extinse şi înăsprite în mai multe rânduri, ultima dată pe 22 martie 2013 prin punerea în practică a unei rezoluţii a Consiliului de Securitate. 

Testul nuclear din 6 ianaurie – al patrulea din 2006 – şi tirul cu rachetă din 7 februarie, încălcând mai multe rezoluţii ale ONU, “constituie o gravă ameninţare la adresa păcii internaţionale şi a securităţii din regiune şi dincolo de aceasta”, a subliniat şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini. 

Rezoluţia ONU 2270 din 2 martie, prezentată de SUA, a fost adoptată în unanimitate, inclusiv de China, singurul aliat al Phenianului. Pentru prima dată, ţările membre ale ONU trebuie să inspecteze toate mărfurile de provenienţă şi cu destinaţia Coreea de Nord. De asemenea, ele au obligaţia de a le interzice navelor suspectate că transportă încărcături ilegale spre Coreea de Nord să facă escală în porturile lor. Nu în ultimul rând, rezoluţia a impus noi restricţii exporturilor nord-coreene, pentru a limita capacitatea regimului de a-şi finanţa programele militare.

Cele mai citite

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

CFR Cluj – Rapid 3-2. Giuleștenii rămân fără victorie în play-off

CFR Cluj a câștigat derby-ul alb-vișiniu disputat pe teren propriu împotriva Rapidului cu scorul de 3-2 și și-a consolidat poziția a doua în clasamentul...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă