20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialUcraina cere extinderea Misiunii Speciale a OSCE

Ucraina cere extinderea Misiunii Speciale a OSCE

 Ministrul ucrainean de Externe, Pavlo Klimkin, a pledat, duminică, la postul de televiziune Inter, pentru extinderea Misiunii Speciale de Monitorizare (MSM) a OSCE în regiunile Doneţk şi Lugansk, în estul Ucrainei, relatează agenţia Ukrinform, citată de Mediafax

"Avem nevoie de o prezenţă internaţională în Doneţk şi Lugansk. Avem nevoie de extinderea misiunii (Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa) pentru ca aceasta să constate unde sunt trupe şi arme ruseşti", a declarat el pentru postul de televiziune Inter. 

Totodată, şeful diplomaţiei ucrainene a subliniat că retragerea armamentului greu trebuie efectuată sub monitorizarea MSM.

Citeşte şi: Ucraina: Doi civili uciși după intrarea în vigoare a armistițiului în estul țării

Michael Bociurkiw, purtătorul de cuvânt al MSM a declarat că numărul observatorilor OSCE în estul Ucrainei va fi suplimentat până la 350.

În plus, Organizaţia urmează să folosească vehicule aeriene neînarmate şi tehnologie satelitară pentru a monitoriza şi observa în ce măsură este respectat armistiţiul.

Armistiţiul între forţele guvernamentale şi insurgenţii proruşi din regiunea Donbas (est) a intrat în vigoare duminică la ora 0.00.

Citeşte şi: OSCE: Armistiţiul din Ucraina a fost respectat per ansamblu

Membrii "formatului Normandia" – preşedinţii rus Vladimir Putin, ucrainean Petro Poroşenko, francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel – au semnat un document final negociat de miercuri şi până joi, timp de peste 16 ore, cu privire la o soluţionare paşnică a conflictului ucrainean, iar Grupul de contact – reprezentanţii Kievului, separatiştilor, Moscovei şi OSCE – au negociat în paralel măsurile practice de punere în practică a înţelegerii.

Documentul prevede, între altele, armistiţiul care a intrat în vigoare în estul ţării, crearea unei zone demilitarizate de ambele părţi beligerante, retragerea armamentului greu de pe linia frontului, un schimb de prizonieri şi măsuri cu caracter politic pe termen lung, inclusiv alegeri în Donbas şi modificarea Constituţiei ucrainene, în vederea soluţionării conflictului.

Cele mai citite

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...
Ultima oră
Pe aceeași temă