Ca tot cetăţeanul european, sunt convins că fumatul este un obicei care dăunează grav sănătăţii şi sper să vină un moment în viaţa mea când o să-mi adun resursele de voinţă şi o să pun punct viciului. Însă până atunci mă îndurerează scumpirea ţigărilor (care au sărit de 10 lei) şi, pornind de aici, lipsa unei alternative ieftine care să-mi permită să-mi conserv viciul fără găuri ruinătoare în buget. În toată Europa comunitară (inclusiv Bulgaria), atât de greu lovită de accizele pe tabac, există o astfel de alternativă, tutunul de rulat. Ţigările ies mai subţiri şi mai scurte, nu ard singure – şi pentru cineva care fumează un pachet pe zi, o pungă de 40 de grame ţine 4-5 zile.
Problema e că în România o pungă de tutun de 40 grame costă 35-40 lei, deci nu poţi face economii reale; în ţara noastră, tutunul de rulat poate fi găsit doar în magazinele care comercializează băuturi şi tutun de lux şi, ca atare, e ţinut de „trufanda”, asemenea aristocraticului tutun de pipă, cu care împărtăşeşte aceeaşi politică de preţuri. Ca tutunul de rulat să devină rentabil economic, trebuie apelat la amici care ies din ţară; de pildă, în Luxemburg, una din cele mai scumpe ţări din Europa, un pachet de 50 grame costă 4 euro, în Italia 4,80 euro, iar în Bulgaria 11 leva – astfel că un pachet te scoate cam la 20-25 de lei, aproape la jumătatea preţului românesc… De unde diferenţa asta între România şi restul lumii? În alte părţi, tutunul pentru rulat se adresează muncitorilor şi oamenilor cu venituri mici şi medii, din care se racolează procentul cel mai mare de fumători. La noi e invers, a rula ţigări e văzut ca un gest cool, importat din Occident şi practicat preponderent de categoria infimă a „urbanilor”, boema clasei de mijloc; grosul fumătorilor e alcătuit din amatorii de ţigarete. Cât timp o să stea într-o zonă de nişă, tutunul de rulat n-are cum să se ieftinească.
