10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialTurist accidentat cu ATV-ul la Băile Olănești, recuperat de Salvamont

Turist accidentat cu ATV-ul la Băile Olănești, recuperat de Salvamont

Un turist care s-a accidentat luni după-amiază, căzând de pe un ATV, într-o zonă muntoasă din Băile Olănești a fost recuperat de echipele de intervenţie şi predat cu un traumatism la un picior echipajului SMURD trimis în zonă, a declarat coordonatorul Salvamont din staţiunea vâlceană, Marcel Andreescu.

Salvamontistul vâlcean a precizat că accidentul a avut loc pe o porţiune cu multă gheaţă a unui traseu montan din Munţii Căpăţânii, nerecomandat turiştilor în perioada de iarnă, pentru aducerea bărbatului rănit într-o zonă accesibilă autovehiculelor de teren salvatorii montani fiind nevoiţi să parcurgă pe jos mai mulţi kilometri.

ISU a anunțat că acest turist accidentat, după o căzătură de pe un ATV la Băile Olănești, a ajuns la spital în Râmnicu Vâlcea

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, care au participat la intervenţie alături de salvamontişti şi jandarmi, au anunţat că bărbatul, în vârstă de 58 de ani, a fost transportat la spitalul din Râmnicu Vâlcea.

“Acesta a suferit un traumatism de membru inferior, posibilă fractură la tibie, şi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean. Din discuţiile avute cu el, acesta a declarat că a căzut cu ATV-ul şi şi-a prins membrul inferior între ATV şi o stâncă”, au menţionat reprezentanţii ISU Vâlcea, conform agerpres.ro.

Autorităţile din Vâlcea au fost anunţate luni după-amiază că o persoană ar fi suferit un accident în timp ce se deplasa cu ATV-ul într-o zonă din apropierea Peşterii Arnăuţilor, situată la o altitudine de 1.000 de metri în Munţii Căpăţânii, pentru recuperarea ei fiind trimise echipe de la Salvamont Băile Olăneşti, Jandarmerie şi ISU Vâlcea.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă