10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăLifestyleTravelTurism în pandemie. Agențiile europene cer ridicarea restricțiilor pentru vaccinați

Turism în pandemie. Agențiile europene cer ridicarea restricțiilor pentru vaccinați

Turismul este unul dintre cele mai lovite sectoare în pandemie, astfel că deopotrivă suferă cei care au business-uri, dar și clienții dornici de distracție. În acest context, ECTAA (Asociația Europeană a Agențiilor de Turism și Turoperatorilor), solicită o relaxare a măsurilor pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală.

ECTAA, alături de celelalte organizații de turism europene, solicită eliminarea completă a acestui sistem cu coduri de culori și întreruperea restricțiilor de călătorie pentru toți titularii Certificatului digital COVID (DCC), indiferent de țara / zona lor de origine. Țările UE ar trebui, așadar, să se îndrepte spre o abordare bazată pe riscuri pentru fiecare călător individual, mai degrabă decât spre abordarea de la țară la țară care este utilizată în prezent.

Fără lista albă în UE

Călătoriile internaționale ar trebui să fie posibile cu aceleași condiții ca și pentru călătoriile în interiorul UE: pe baza vaccinării, a recuperării sau a unui test COVID-19 negativ. Pe această bază, ECTAA solicită, de asemenea, statelor membre, să renunțe la utilizarea Listei albe a UE.

Liderii UE trebuie să se concentreze pe restabilirea călătoriilor aeriene internaționale cât mai repede posibil, bazându-se pe succesul Certificatului digital COVID (DCC). De la lansarea sa în iunie 2021, DCC a devenit rapid standardul global de facto, cu peste jumătate de miliard de certificate descărcate. 

Organizațiile europene de turism solicită ca, împreună cu Comisia Europeană, statele membre să lucreze la un plan coordonat al UE de ieșire din pandemia COVID-19 pentru călătorii și turism. Acesta ar include o abordare armonizată pentru a restabili pe deplin libertatea de mișcare, recunoscând natura endemică a COVID-19 și înlocuind sistemele complexe de semafoare/culori; criterii comune privind momentul întreruperii utilizării formularelor de localizare a pasagerilor (PLF), precum și standardele de igienă într-o etapă ulterioară (măști de față, distanțare socială etc.).

Solidaritate la nivel european

Toate statele membre ar trebui să recunoască cele șapte vaccinuri aprobate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru călătoriile internaționale, așa cum tocmai au făcut-o Statele Unite ale Americii. Certificarea de vaccin acceptată la frontieră ar trebui să fie acceptată și pentru a intra în structurile de cazare și alte spații de la destinație, acolo unde este necesar. Această măsură ar readuce coerența în spațiul Schengen și ar simplifica regulile de călătorie pentru călătorii din afara UE.

Organizațiile semnatare susțin ca DCC să devină baza unui standard global în certificatele digitale. Digitalizarea procedurilor de verificare este esențială. Verificările manuale DCC și PLF de către echipajele companiilor aeriene continuă să provoace complexitate și cozi lungi la aeroporturi și porturi. Situația ar putea deveni extrem de dificil de gestionat, deoarece volumele de trafic continuă să se redreseze deci numărul pasagerilor este în creștere. Prin urmare, ECTAA solicită guvernelor naționale să sprijine digitalizarea procesului de verificare prin furnizarea unui mesaj simplu „de acord să călătorească” (”okay to travel”) ca parte a procesului de check-in online.

Testele rapide antigen ar trebui acceptate sistematic ca o alternativă la testele PCR mai lente și mai costisitoare.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă