31.1 C
București
marți, 16 iulie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Turcia a publicat o înregistrare a SOMAŢIILOR transmise avionului RUSESC, înainte...

VIDEO. Turcia a publicat o înregistrare a SOMAŢIILOR transmise avionului RUSESC, înainte de a-l doborî

Ministerul Apărării din Turcia a difuzat o înregistrare care conţine somaţiile transmise de Turcia către avionul rusesc Suhoi 24, înainte de a-l doborî.

Înregistrarea video provenită de la Ministerul turc al Apărării a fost publicată de postul de televiziune Fox din Turcia. Pentagonul a confirmat autenticitatea acestei înregistrări.

În înregistrare, un militar turc transmite avionului rus, în limba engleză, următorul mesaj: „Acesta este un avertisment al Forţelor Aeriene turce. Vă apropiaţi de spaţiul aerian turc, schimbaţi imediat direcţia spre sud!”.

Din avertisment reiese că avionul rus se îndrepta spre spaţiul aerian turc, nu că intrase deja. În momentul lansării avertismentului, avionul rusesc ar fi putut să se afle deasupra Siriei, în apropierea frontierei cu Turcia.

Potrivit autorităţilor turce, pilotul turc a transmis acest avertisment de zece ori, la fiecare zece secunde. Echipajul bombardierului rus nu a răspuns deloc la somaţii.

Pentagonul a confirmat că avionul militar rus a fost avertizat înainte de a fi doborât.

„Am putut auzi tot ce se întâmpla, comunicaţiile erau pe canale deschise”, a declarat, potrivit Reuters, colonelul Steve Warren, purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării.

Marţi dimineaţă, armata turcă a doborât un avion de luptă rusesc de tip Suhoi Su-24, în zona de frontieră dintre Siria şi Turcia. Ankara susţine că avionul militar rus se afla deja în spaţiul aerian al Turciei.

Guvernul de la Moscova şi pilotul rus care a fost salvat din Siria dezmint această versiune, susţinând că avionul Suhoi nu a intrat deloc în spaţiul aerian al Turciei. Ministrul de Externe, Serghei Lavrov, a spus că are îndoieli asupra filmului, întrucât i se pare că „unele imagini au fost editate”.

 

 

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă