13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialTurbina intereselor oculte

Turbina intereselor oculte

Nici un moment nu am crezut ca Basescu s-a intalnit luni cu Tariceanu la Palatul Victoria din amicitie. De asa ceva nu se mai poate vorbi astazi. Presedintelui i-a trecut demult cheful de a mai sta la o sueta cu premierul. Ultima oara cand a discutat cu seful Executivului in biroul acestuia a fost in ziua demisiei lui Atanasiu din fruntea Armatei. Dupa numai cateva ore, Tariceanu l-a nominalizat pe Vosganian pentru functia de comisar european. Trebuie sa fii un mare naiv sa crezi ca a fost o simpla coincidenta. Si atunci, ca si acum, Basescu a vrut sa se implice direct cu riscul incalcarii unor prerogative. A facut-o marinareste, dupa principiul “daca voi nu vreti, eu vreau”. Obligat, primul ministru a cedat in final, oferind PD portofoliul Apararii in schimbul pastrarii postului de la Bruxelles pentru PNL. Un troc politic dezavantajos pentru partenerul de Alianta al democratilor lui Boc. Ca dovada sunt nemultumirile venite din partea unor fruntasi liberali, care si-au criticat presedintele pentru ca a cedat prea usor in fata lui Traian Basescu.
Luni, seful statului i-a trecut din nou pragul lui Tariceanu tot din interes. De data asta ar fi in joc interesul national, care este amenintat de neregulile din sectorul energetic, unele fiind legate de privatizari facute pe genunchi, altele de smecherii de sute de milioane de euro. Probabil ca seful statului s-a gandit ca supapa prin care poate slabi presiunea marelui pericol se afla in cabinetul premierului. Evenimentele din ultima vreme au aratat ca s-a gresit atunci cand s-a semnat contractul de privatizare Petrom-OMV, statul roman pierzand controlul asupra resurselor energetice din motive pe care numai delegatii oficiali ai lui Nastase le pot explica. Si, in plus, acum se vede si unde se duc banii de la Petrom: tot in firmele OMV. Se stie cine sunt semnatarii acestui document. Sunt cunoscuti la Cotroceni, la Guvern si in ministerul condus acum de conservatorul Seres. Un demnitar care stie, printre altele, cine sunt “baietii destepti” care fac afaceri mari cu energie cumparata ieftin de la stat si vanduta apoi scump tot la stat. O afacere considerata “de top” de care toata lumea a auzit, dar Guvernul Tariceanu nu s-a pus contra pentru a stopa hotia. Pe presedinte il deranjeaza mult situatia din sectorul energetic, urmand sa fie discutata astazi in sedinta CSAT, dar nu spune nimic de perioada in care politicienii PD din vremea CDR – unul ar fi ministrul de atunci al Industriei, Radu Berceanu – militau pentru a mentine dependenta totala a importurilor de gaze rusesti, lucru nemaiintalnit in Europa Centrala si de Vest, fapt ce a dus astazi la criza din sistemul energetic si la afectarea populatiei. Berceanu si altii din jurul lui au procedat din ignoranta sau din interes? Pe urma gestul lui Seres de a vorbi in public despre presiuni si amenintari nu trebuie privit strict economic. La prima vedere esti tentat sa crezi ca ministrul nu are nimic de ascuns, gestul sau fiind doar in favoarea interesului general. Problema este ca in tot acest circuit rolul politicului este determinant.
Exista pareri conform carora Codrut Seres este purtatorul unui mesaj cotrocenist, avand ca tinta varful PC, respectiv Voiculescu, implicat prin Grivco in derularea unor afaceri cu energie. Alaturi de PNL si PD, cumpara si vand energie si conservatorii. In mod normal, Seres trebuia sa taca. A procedat insa pe gustul lui Basescu, oferindu-i Aliantei motiv de cearta. Sunt vizati intai Dan Voiculescu, apoi si Tariceanu, care ezita sa ia taurul de coarne atat in chestiunea rediscutarii clauzelor din contractul Petrom-OMV, cat si in problema afacerilor cu energie electrica ieftina. Din nou Tariceanu este impins in corzi. Basescu il arunca in valtoarea crizei energetice, unde spera sa-si rupa gatul.

Eliade Balan
Eliade Balanhttp://eliade-balan
Eliade Balan, redactor-sef adjunct coordonator
Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă