Singura șansă să scăpăm de Dragnea și de felul său de a înțelege guvernarea este falimentul național. Cât încă mai mișcă ceva în economie, cât se mai plătesc salarii la stat, cât încă nu murim de foame pe stradă, Liviu de la Teleorman își va vedea netulburat de planul său. La începutul acestui an, când desena variante de Executiv, Dragnea l-a tăiat de pe orice listă pe Mihai Tudose. I se imputa atunci actualului premier că are legături cu SRI care-l fac incompatibil cu funcția.
De fapt, Tudose era incompatibil doar cu filosofia autoritară de conducere a lui Dragnea: câtă vreme putea fi comandat și din alt birou decât cel al șefului PSD, Tudose era pe deplin suspectat de a nu putea fi lingăul perfect pe care Dragnea și-l dorea. Prin urmare, cel care e acum premier nu a prins niciun loc, în primă fază, în Cabinetul Grindeanu.
Surprinzător (sau nu) însă, și Grindeanu fusese, de fapt, în aceeași situație: fostul premier a fost chemat la o discuție în birou la Dragnea, împreună cu Tudose și alți pesediști cu șanse la portofolii, după câștigarea alegerilor, și li s-a transmis tuturor că-s prea sereiști pentru gustul șefului PSD. Dar, după ce Iohannis a refuzat-o pe Sevil Shhaideh, Dragnea a trebuit să facă niște compromisuri. Primul a fost desemnarea ca premier a lui Grindeanu. Al doilea, acceptarea lui Tudose ca ministru la Economie.
Evident, numirea celor doi a fost o concesie pe care șeful PSD i-a făcut-o, pe de o parte, președintelui Iohannis (care-i refuzase instalarea finei Sevil Shhaideh), dar și Serviciului Român de Informații (din cauza căruia, anterior, Dragnea anatemizase niște pesediști).
Ce au câștigat, însă, Iohannis și SRI din numirile lui Grindeanu și Tudose? În primul rând, control cel puțin informativ asupra mișcărilor lui Dragnea. Dar și, în al doilea rând, control asupra deciziilor importante ale Guvernului. După cum s-a văzut însă, nici Iohannis, nici SRI nu au fost interesați de mișcările Executivului în materie de justiție sau economie (OUG 13 a fost emisă de Grindeanu, măsurile economice populiste au fost sprijinite de același Cabinet). Miza binomului Iohannis-SRI a fost ca Dragnea și guvernul său să nu-i încurce președintelui jocurile de politică externă. O pretenție legitimă, dar pentru care plătim excesiv. Astfel, în timp ce Iohannis ține conferințe de presă comune la Berlin și la Washington cu grei ca Merkel și Trump, promovând imaginea unei Românii tonice și inteligente fără să fie încurcat de Guvern, România de acasă – condusă de Dragnea & Co. – se sufocă și e din ce în ce mai proastă. Sau prostită. Ba chiar mai mult: în tot acest timp, în România reală, Dragnea este iertat de procurori în cazurile cu adevărat grele (TelDrum, Hotel „Turris“, îmbogățirea, Brazilia etc.).
Dar vom înțelege toate astea abia când România va intra în faliment. Un faliment pe care Dragnea ni-l pregătește pas cu pas și cot la cot cu Iohannis (deși cel din urmă e convins că ne urcă pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație).
