0.6 C
Bucharest
Thursday, 7 December 2023
HomeSpecial"Triumful dragostei" de Marivaux, la Bulandra

“Triumful dragostei” de Marivaux, la Bulandra

Ultima seara a Festivalului National de Teatru a programat premiera spectacolului de la Teatrul Bulandra, cu “Triumful dragostei” de Marivaux, in regia lui Alexandru Darie. O poveste obisnuita pentru teatrul secolelor XVII-XVIII devine una cu accente moderne, prin panerotismul sau. Daca eroina, interpretata cam zgomotos pe alocuri, altfel cu vioiciune si gratie de Clara Voda, vrea sa ajunga la inima unui tanar care este elev-captiv la filozoful Hermocrate, nimic n-o impiedica sa se prefaca indragostita de acesta, ba si, deghizata in barbat, de sora sa, Leontine (Manuela Ciucur). De la inceput, insa, o vedem pe Phocion apta sa implineasca amorul lesbian, pupandu-se cu foc cu “asistenta” sa, Hermidas, foarte nervos interpretata de Rodica Lazar. Putem spune ca personajul lui Marivaux, devenit al lui Alexandru Darie, nu are nici un scrupul in a-si atinge scopul, iar marivaudajul devine joc cinic curat, intr-un spectacol plin de haz, unde cel mai sters e pana la urma obiectul dragostei eroinei, Agis (Daniel Popa), caci asa e rolul, dar nici actorul nu prea are sange-n vine sau nu si-l pune in miscare. Diavolii, cei care intretin miscarea nebuna de pe pe scena de la Gradina Icoanei (Sala “Toma Caragiu”) sunt Dimas (Vlad Zamfirescu) si mai ales Arlequin (Adrian Ciobanu). O figura aparte face Marian Ralea, in rolul filozofului Hermocrate, conceput ca un om in afara vietii, in fond un impostor, finalmente o victima a manevrelor tinerei printese indragostite, Phocion.
Dincolo de qui pro quo-uri, comedia pune problema morala daca si cat este permis pentru a-ti atinge scopul. Panerotismul este unul dintre mijloacele despre care noi credem ca apartine vremurilor moderne, dar nu e deloc sigur Ð ba chiar dimpotriva Ð ca el nu bantuia si alte epoci.
Decorurile miscatoare concepute de Octavian Neculai si costumele Mariei Miu, care se schimba si ele destul de des, devin mai mult decat instrumente ale unei demonstratii dramatice, am putea spune chiar personaje. Felul in care se imbraca-dezbraca filozoful trezeste ilaritatea, caracterizandu-l odata cu mimica dezlantuita si cu muzica bufa care insoteste perplexitatile sale. Compozitorul Adrian Enescu a stiut sa raspunda muzical conceptiei regizorului, in construirea unui spectacol plin de imaginatie, unde fantezia domneste de la inceput si pana la sfarsit.
Noul spectacol al Teatrului Bulandra este menit, se pare, sa inchida festivaluri: dupa ce l-a inchis pe cel al Uniunii Teatrelor Europene de la Roma, duminica l-a inchis si pe cel national. Urmeaza, de data asta fara sa mai inchida ceva, un turneu la Milano, unde “Triumful dragostei” se va juca pe scena de la celebrul Piccolo Teatro, cel de care este legat numele marelui regizor Giorgio Strehler.

Cele mai citite

SUA acuză patru soldați ruși de crime de război împotriva unui cetățean american

Statele Unite(SUA) au acuzat patru soldați ruși de crime de război săvârșite împotriva unui cetățean american în timpul invaziei Rusiei în Ucraina, a anunțat...
Ultima oră
Pe aceeași temă