28.8 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSpecial"Trenul Cerului" pe ruta Beijing-Lhassa

„Trenul Cerului” pe ruta Beijing-Lhassa

China a inaugurat sambata cea mai inalta cale ferata de pe planeta, cu un tronson ce trece la peste 5.000 de metri altitudine, legand duminica, pentru prima oara, Tibetul – regiune turistica, dar si sensibila din punct de vedere politic – de restul tarii.
Lucrarile, lansate in anii '50 si suspendate dupa terminarea tronsonului dintre Xining si Golmud, in 1984, au fost relansate in 2001 cu o investitie de 33,9 miliarde de yuani (4,5 miliarde de dolari). De la 1 iulie, va fi posibila strabaterea in doar doua zile a distantei de 4.561 km dintre Beijing si Lhassa, in vagoane presurizate, la preturi mult mai competitive decat cele cu avionul. Noua cale ferata afiseaza cateva recorduri. In afara celui de a fi la cea mai mare inaltime, depasind cu 200 de metri linia ferata din Anzi ce leaga Lima de centrul Peru-ului, are pe traseu statiunea situata la cea mai mare inaltime din lume, Tanggula (5.068 m), si tunelul Fenghoushan (4.905 m).
Pentru Beijing, calea ferata reprezinta cheia dezvoltarii economice a vestului tarii, ramasa in urma fata de provinciile de coasta din est, avandu-se in vedere un aflux de turisti si posibilitatea de a exporta mai usor resursele naturale ale Tibetului, o regiune modelata de spiritualitatea budista si ramasa izolata pana la mijlocul secolului trecut.
Autoritatile chineze, centrale si locale, au fost foarte discrete in ce priveste ceremoniile de inaugurare a caii ferate Beijing-Lhassa, la 1 iulie. Ele au avut loc in orasul Golmud din Qinghai, in prezenta presedintelui chinez, Hu Jintao, care a condus regiunea intre 1988 si 1992, perioada marcata de o represiune feroce a separatistilor tibetani. Presa straina nu a avut acces la ceremoniile oficiale, fiind nevoita sa se multumeasca doar cu o calatorie Beijing-Lhassa, strict supravegheata. In ziua inaugurarii, tibetanii exilati in India au fost chemati sa poarte o brasarda neagra in semn de doliu, ei manifestand la Dharamsala, unde liderul spiritual al Tibetului, Dalai Lama, si-a instalat guvernul dupa rascoala esuata in 1959 impotriva ocupatiei chineze. Dupa al doilea zbor in spatiu cu om la bord si incheierea lucrarilor la cel mai mare proiect hidroenergetic din lume, Barajul celor Trei Defilee, calea ferata ce ajunge pe „Acoperisul lumii” este inca o ocazie pentru puterea comunista de la Beijing sa exalte mandria unei natiuni in plina dezvoltare, comenta AFP.

Cele mai citite

Criză migratorie la porțile Europei: zeci de mii de persoane au fost întoarse din Ceuta în Maroc

Guvernul spaniol anunță că aproape toți migranții care au trecut în ultimele zile în enclava Ceuta au fost returnați în MarocEste unul dintre cele...

Nicușor Dan, după decizia Fitch: România își păstrează direcția economică, iar ultimele reforme din PNRR intră în linie dreaptă

Șeful statului a anunțat că va promulga săptămâna viitoare legile adoptate recent de Parlament și incluse printre jaloanele PNRRPreședintele Nicușor Dan afirmă că România...

Seceta reduce fluviile Europei la niveluri istorice. Navigația, producția de energie și transporturile sunt afectate

Seceta prelungită a adus Dunărea la unele dintre cele mai scăzute niveluri din istorie, cu efecte în mai multe state europene.Lipsa precipitațiilor și temperaturile...
Ultima oră
Pe aceeași temă