19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialTrei dintre candidaţii opoziţiei belaruse la alegerile prezidenţiale, puşi sub acuzare

Trei dintre candidaţii opoziţiei belaruse la alegerile prezidenţiale, puşi sub acuzare

Trei dintre candidaţii opoziţiei la alegerile prezidenţiale din Belarus au fost inculpaţi miercuri pentru “organizarea de tulburări în masă ale ordinii publice” după alegerile din 19 decembrie, riscând pedepse de până la 15 ani de închisoare, au anunţat avocaţii acestora, citaţi de AFP, informează Mediafax.

Vladimir Nekliaev, care este deţinut într-o închisoare a serviciilor secrete (KGB), “a fost inculpat pentru organizarea (de) tulburări ale ordinii publice”, a declarat avocatul Tamara Fidorenko.

“Andrei Sanikov a fost inculpat pentru acelaşi motiv”, a anunţat avocatul acestuia, Pavel Sapelko.

Vitali Rimaşevski este, de asemenea, “inculpat pentru organizarea (unor) tulburări în masă”, potrivit avocatului său, Oleg Protsenko.

Cei trei au fost răniţi, în timpul unei manifestaţii neautorizate, organizată imediat după realegerea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, la 19 decembrie.

Cinci dintre cei nouă foşti candidaţi ai opoziţiei sunt, în continuare, deţinuţi în închisori ale KGB.

 

Cele mai citite

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă