14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialTransportul feroviar de călători trece duminică la ora de vară. Cum va...

Transportul feroviar de călători trece duminică la ora de vară. Cum va fi influenţată circulaţia trenurilor

CFR Călători informează că, de duminică, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03:00 devenind ora 04:00, dar trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulația urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

„Trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 25/26 martie a.c. la ora 03:00, care va deveni ora 04:00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile de călători aflate în circulație după ora 03:00, care devine ora 04:00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul când orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04:00 – 05:00, trenurile vor pleca în ordinea rangului”, a precizat CFR Călători.

Având în vedere că și în țările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeași zi de duminică, între stațiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 25 martie spre 26 martie, ultima duminică a acestei luni calendaristice, ora 03:00 devine ora 04:00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie (29).

Cele mai citite

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Aeronava cu Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat la București la ora 18.23

Aeronava care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat, în această seară, în România. Avionul a aterizat la ora 18.23, potrivit antena3.ro. Delegația care...

Violență politică în Germania: un eurodeputat social-democrat a fost grav rănit de persoane necunoscute

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania, a fost grav rănit de necunoscuţi în timp ce lipea afişe electorale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă