Mai ţine cineva minte că în 2004, la al doilea tur pe muchie al prezidenţialelor, votanţii lui Vadim Tudor au decis rezultatul, deşi şeful lor nu dăduse indicaţii directe, alegînd pe ofiţerul de marină fost rezident la Anvers şi indiscutabil bărbat, contra profesorului de drept internaţional prezentat ani de zile în ”România mare” ca gay? Eu îmi mai aduc aminte, că la ora aceea eram dată în judecată de mai toţi oamenii puternici ai zilei şi aveam mare nevoie să cîştige Băsescu (doar pentru că la noi justiţia e independentă, ce mai!), şi la fel îşi aduce aminte şi Vadim Tudor, care a zis zilele astea că el este părintele naţionalismului românesc şi că a-l despărţi pe el de această funcţie e ca şi cum l-ai da afară pe monstrul din Loch Ness din lacul care îi poartă numele. Are dreptate, pe fond, deşi nu pe formă, că monstrul e numit după lac, şi nu invers, dar altfel aşa e. Vezi însă că pe locul monstrului e mare bătălie, nu doar ”şarpele” Funar cel care ”crede că Isus e pui de geto-dac” vrea să ia locul şi electoratul, dar şi o trupă întreagă de politicieni, unul mai bărbat şi mai patriot ca altul. Traian Băsescu s-a plasat însă în poziţia fruntaşă pentru locul monstrului zilele astea, anexînd pe liderul Mişcării Populare cu tunsoare regulamentară, dl. Tomac, în timp ce dădea declaraţii belicoase la adresa Ungariei şi naţionaliste faţă de Republica Moldova.
Taberele de vară pe teme politice abundă în Harghita- Covasna în lunile de vară, la concurenţă cu cele ale tineretului de partid la mare. Balvanyos este cea mai veche, şi ca răspuns la ea (a fost totdeauna mai degrabă promaghiară) au apărut şi cele oficiale, de răspuns. În fiecare vară provoacă titluri, deşi în afară de faptul că lasă pe unii să se descarce, mai ales maghiari (Orban de 20 de ani bate cîmpii despre autonomie, şi din păcate a şi pus în practică diverse elemente nocive ale politicii lui naţionaliste, cartea de maghiar, cetăţenia pentru maghiarii de peste hotare, etc) nu servesc nici unui rol pozitiv. Nici o mare iniţiativă de conciliere româno-maghiară nu a pornit de acolo şi ,deşi prezentate iniţial ca iniţiative de şi pentru dialog, dialogul a rămas unul al surzilor, s-a instituţionalizat în schimb un discurs naţionalist în prezenţa competitorului direct.Pe care nu îl găsesc util; de asta, deşi de 20 de ani primesc de la Smaranda Enache foarte amabila invitaţie de a mă alătura, nu am făcut-o niciodată. Nu ai ce dialog să porţi cu naţionaliştii, adică adepţii unei ideologii care crede că trebuie să existe o suprapunere perfectă între identitatea culturală şi cea politică şi toţi cei care vorbesc maghiara sau româna trebuie pînă la urmă să fie cetăţeni într-un stat maghiar sau român, şi mai egali decît alţii care trăiesc şi ei acolo, dar au altă identitate culturală. La începutul anilor nouăzeci discursul vadimist era aşa de tare că trebuia să apărăm pe unguri de naţionalismul românesc: politica lui Ceauşescu că zona aşa zis secuiască (secuii veritabili au dispărut de mult, să nu-i mai băgăm în toată povestea)…nu a fost aproape niciodată contestată de români, deşi în esenţa ei tratează Covasna-Harghita ca pe o zonă ocupată, unde trăiesc 90 la sută unguri şi cîţiva români civili, peste care avem forţele de ocupaţie pur româneşti, armata (plin de garnizoane), poliţia şi biserica ortodoxă (care a construit catedrale acolo unde nu erau comunităţi ortodoxe, ca să marcheze teritoriul). După vreo zece ani de la Revoluţie şi prima guvernare cu maghiarii, cînd am scris ”Transilvania Subiectivă”, accesibilă pe Internet (editura Humanitas nu o retipăreşte pentru că are prea multe intrări bibliografice, contrar politicii româneşti că trebuie să scriem cu deplina ignorare a ce scriu alţii peste mica noastră frontieră culturală) devenise evident că exista un naţionalism de semn contrar al unor politicieni maghiari, care voiau ca teritoriile locuite de maghiari să fie entităţi politic separate, vag legate într-o reţea transnaţională subordonată Budapestei. Acesta e celebrul model al Tirolului de Sud, alimentat cu argumente eronate, cum ar fi că Harghita şi Covasna sînt jefuite de restul ţării, cînd ele au fost întotdeauna beneficiare nete ale transferurilor bugetare, cu alte cuvinte Bucureştiul şi Ploieştiul le dau lor bani, nu le iau. Limita de jos a dezbaterii am atins-o prin 2003, cînd nişte băieţi care după aceea au făcut partid cu dl. Tokes au încercat să mă convingă că, dacă luăm impulsurile Vodafone şi Orange şi în loc să se adunăm la PIB-ul naţional le adunăm la cel judeţean, astea nu mai sînt judeţe sărace, ci bogate. De la asta nu am mai comentat nimic, pe naţionalişti nu îi poţi convinge cu nici un fel de argumente, oricum.
Politica pro şi contra naţionalismului o vezi în cum tratăm cetăţenia, eu sînt de părere că o cetăţenie a unei ţări europene plus cea europeană e suficientă şi că oamenii trebuie să voteze acolo unde plătesc impozite, pentru că acolo se decide ce se va întîmpla cu banii lor, naţionaliştii cred că trebuie să voteze acolo unde trăiau părinţii sau bunicii lor. Naţionalismul e profitabil electoral, Orban are mai toate voturile din Transilvania exprimate în alegerile maghiare, ca şi Băsescu pe cele din Basarabia, unde le-a promis sute de mii de paşapoarte şi unirea cînd vor ei, că tot ştie că nu o vor. Orban a cîştigat cu o mare majoritate, dar Băsescu pe muchie ultima dată, a doua oară cînd votul naţionalist i-a adus victoria, deşi votanţii de data asta erau mai mult din exterior. Băiatul ăsta d ela Jobbik înceacă şi el să taie din profitul electoral al lui Orban o bucăţică pentru sine, dar viaţa e grea, că noi am rezolvat ameninţarea populismului naţionalist în regiune prin faptul că liderii noşri de centru au furat ei discursul populit şi naţionalist, lăsînd pe alde România mare sau Jobbik cu resturile. Cine studiază comportament electoral ştie că naţionalismul este cea mai de bază atitudine, o pre-ideologie mult mai primitivă decît stînga şi dreapta, cum e şi normal, că nu trebuie mare sofisticare intelectuală să crezi că toate pisicile trebuie să locuiască în statul pisicilor, şi căţeii în statul căţeilor, asta dacă vezi căţei şi pisici şi nu oameni. Nu îmi cereţi mie simpatie, eu prefer Statele Unite dacă e să aleg un model de stat.
Există un conflict între români şi maghiari?Monitorizez această întrebare de sondaj din anul 1993, cînd cineva a pus-o prima dată şi am analizat cine spune că da şi cine spune că nu în ”Transilvania subiectivă” şi în ”Politica după comunism”. În general oamenii răspundeau da cu cît trăiau mai departe de zonele de aşa zis conflict. În decursul anilor, prin efortul unor oameni politici (îl citez doar pe Radu Câmpeanu, primul care a spus că trebuie să facem alianţă cu ungurii în 1990, că ei ca şi noi au interes să ne unim contra unui monopol politic fesenist), al unor lideri de opinie nenaţionalişti şi al unei prese treptat normalizate pe tema asta (după ce TVR iniţial în fiecare campanie electorală dădea imagini din războiul iugoslav să ne convingă ca să îl votăm pe dl. Iliescu) numărul celor care spun da a coborît sub 50 la sută şi a tot scăzut. Ar trebui să ne mîndrim cu asta: de nu am fi făcut nimic bun toată tranziţia asta, tot am făcut ceva, pace cu ungurii, şi acesta e indicatorul după care trebuie să judecăm oamenii politici din cele două ţări, şi presa respectivă. Cine acţionează ca să mai scadă cifra asta e un politician de ispravă, cine nu, e un demagog şi un aspirant la locul monstrului din Loch Ness- categorie jalnică. Oamenii politici trebuie să ne dea soluţii la probleme reale şi să pună în funcţii oameni oneşti care să le poată rezolva- asta e menirea lor. Să ne lase cu frontierele şi cu identitatea, pe astea nu le-au făcut ei şi dacă ei cred că le pot schimba nu e tîrziu să îi retragem pe motive de sănătate mintală- destul am avut pe Milosevic şi trupa lui.
Dvs credeţi că românii au ceva de împărţit cu maghiarii? Sănteţi de acord cu felul cum Antena 3 pezintă situaţia din Covasna-Harghita, sau cum o fac oameni politici ca Traian Băsescu sau Viktor Orban? Vă rog să îmi răspundeţi şi dvs la această întrebare de sondaj- scrieţi-mi ce părere aveţi, şi nu uitaţi să vă indicaţi reşedinţa, ocupaţia şi vîrsta. Pe ale mele le ştiţi.
Puteţi comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe site-ul romaniacurata.ro.
