30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialTraficantul de arme Shimon Naor a fost adus în Bucureşti

Traficantul de arme Shimon Naor a fost adus în Bucureşti

Herşcovici Simen, zis Shimon Naor, căutat pentru a fi închis în urma livrării frauduloase de produse folosite la fabricarea armelor în ţări supuse embargoului de armament, a fost adus în ţară, luni seară, cu o cursă de linie de la Paris, el fiind preluat de autorităţile române, potrivit Mediafax.

Shimon Naor a ajuns pe Aeroportul Otopeni cu o cursă Paris – Bucureşti, care a aterizat în jurul orei 20.40, cu o întârziere de aproximativ o oră.

Herşcovici Simen, zis Shimon Naor, a venit însoţit de reprezentanţii Interpol de la Paris.

La sosirea pe aeroport, Shimon Naor a refuzat să facă declaraţii.

El a fost preluat de o escortă a Poliţiei Române şi dus în arestul Poliţiei Capitalei.

Instanţa franceză a decis definitiv, săptămâna trecută, predarea către autorităţile române a traficantului de arme Shimon Naor.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Paris a informat Ministerul Justiţiei, în 27 iulie 2010, că, prin hotărâre judecătorească definitivă, Curtea de Apel din Paris a dispus predarea către România a lui Herşcovici Simen, alias Shimon Naor, care are dublă cetăţenie română şi israeliană.

“Predarea efectivă urmează să se efectueze prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Internaţional Interpol din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, care a fost informat în acest sens în aceeaşi zi, fiind informată, totodată, conform legii şi instanţa de executare”, informa, miercuri, Ministerul Justiţiei.

Herşcovici Simen, alias Shimon Naor, a fost pus în urmărire internaţională pentru a-şi executa restul de pedeapsă cu închisoarea (10 ani, şase luni şi 20 de zile) rămas de executat la care a fost condamnat de către Tribunalul Bucureşti, pentru trafic de armament.

Shimon Naor a fost prins la Paris în luna mai. Interpol Bucureşti a fost anunţat de către Interpol Paris, iar Poliţia Română a sesizat Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală şi Ministerul Justiţiei pentru iniţierea procedurilor de predare a lui Shimon Naor.

Cele mai citite

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...

Iohannis, la Consiliul European, unde se discută sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, mâine şi poimâine, la Consiliul European, la Bruxelles, printre subiectele reuniunii numărându-se sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova, respectiv...

Julian Assange, liber, după un acord cu justiția americană

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a pledat miercuri culpabil de încălcarea Legii americane privind spionajul în faţa unui tribunal din Insulele Mariane de Nord, un...
Ultima oră
Pe aceeași temă