14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialTOPUL staţiunilor în care putem schia până la sfârşitul primăverii

TOPUL staţiunilor în care putem schia până la sfârşitul primăverii

Chiar dacă a venit primăvara, iar termometrele arată multe grade peste zero, nu trebuie să depozitaţi echipamentul de schi în boxa de la subsol. În Europa există staţiuni unde se poate schia până în luna mai. Iar martie este abia la început!

Ghioceii au invadat tarabele, bluziţele de primăvară au fost scoase din debara, iar haina de iarnă se află pe punctul de a fi depozitată undeva unde să n-o mănânce moliile. Cu toate acestea, există oameni cărora le este foarte greu să se despartă de sporturile de iarnă şi care ar schia cu aviditate cât mai mult timp posibil. Pe lângă clasicele destinaţii din România, unde aproape toată luna martie rămâne propice pentru a schia în condiţii decente, în Europa există staţiuni unde se poate schia chiar şi la mijlocul lunii mai. Frigul din Alpi îşi spune cuvântul, iar serviciile turistice occidentale te fac să te simţi ca în… Occident.

De ce să schiezi primăvara

Chiar dacă n-ai avut ocazia, din diferite motive, de a schia în timpul iernii, nu trebuie să te resemnezi. Avem câteva motive de nezdruncinat pentru a vă recomanda să practicaţi sporturile de iarnă la începutul sau chiar la mijlocul primăverii. În primul rând, preţurile sunt mult mai mici în această perioadă decât în miezul iernii. În al doilea rând, veţi avea loc pe pârtie pentru toate giumbuşlucurile posibile şi imposibile. Numărul turiştilor scade considerabil, iar cozile de la telescaun sunt, practic, inexistente. Şi încă ceva: vremea este mult mai prietenoasă la sfârşitul iernii şi la începutul primăverii. Vă puteţi aştepta la zile cu soare şi la o sumedenie de terase primitoare, desfăşurate chiar la bazele pârtiilor, unde berea începe, parcă, să prindă gustul verii.

Câteva sfaturi practice

Când vrei să mergă să schiezi la spartul târgului, trebuie să ştii încotro să te îndrepţi. Prima regulă este şi cea mai simplă: cât mai spre nord sau cât mai sus. Cu cât vei alege o destinaţie aflată la o altitudine mai mare, cu atât cresc şansele ca stratul de zăpadă să se menţină la cote optime până în mai. Dacă pârtiile se află la o altitudine de aproximativ 2.000 de metri, înseamnă că aţi găsit locul potrivit. Dacă staţiunea beneficiază de un gheţar, puteţi schia fără griji aproape toată primăvara. Însă nu vă bazaţi doar pe informaţiile generale despre o anumită zonă sau alta. Vizitaţi site-urile staţiunilor pe care aţi pus ochii şi asiguraţi-vă că se poate schia în condiţii optime.

Totuşi… unde mergem la schi?

Site-urile de specialitate se întrec în a realiza topuri ale staţiunilor unde se poate schia până dincolo de mijlocul primăverii, aşa că ne-am gândit să realizăm un mix magic şi să vă spunem unde v-aţi putea bucura de iarnă încă două luni de acum încolo, conform skyscanner.net şi The Guardian.

1. Val Thorens, Franţa, este staţiunea europeană aflată la cea mai mare altitudine. Peste 140 de km de pârtie se află la o altitudine mai mare de 3.000 de metri. La Val Thorens se poate schia până la sfârşitul lunii mai, când în România se deschide sezonul estival, iar oamenii se scaldă, deja, în mare. Condiţiile sunt excelente, iar preţurile sunt din ce în ce mai mici, pe măsură ce ne apropiem de vară.

2. Riksgransen, Suedia, se află la 200 de km distanţă de Cercul Polar, la graniţa cu Norvegia, şi este una dintre cele mai nordice staţiuni de schi din Europa. Cele mai bune condiţii de schi sunt cele de la sfârşitul sezonului, iar instalaţiile de transport pe cablufuncţionează, atenţie! până la sfârşitul lunii iunie.

3. Are, Suedia, este cea mai bună şi cea mai mare staţiune de schi din nordul Europei. Sezonul de schi începe în luna noiembrie şi se încheie la sfârşitul lunii mai. Aici vei găsi peste 100 de pârtii de schi şi veţi putea practica sporturile de iarnă chiar şi pe timpul nopţii, când aglomeraţia dispare.

4. Tignes, Franţa, le oferă iubitorilor de iarnă condiţii excelente de schi până la începutul lunii mai. Însă nimic nu se încheie aici, deoarece sezonul estival de schi pe gheţarul Grande Motte începe în luna iunie, când te vei bucura de 20 de km de pârtie. Singurele perioade de pauză sunt cele cuprinse între mijlocul lunii mai şi mijlocul lunii iunie, respectiv lunile septembrie şi octombrie. Da, pe Grande Motte se schiază şi în lunile iulie şi august.

5. Zermatt, Elveţia, este dotată cu instalaţii de transport pe cablu care te pot purta până la altitudinea de 3.899 de metri şi oferă condiţii excelente de schi până la începutul lunii mai, înaintea sezonului de schi din timpul verii. Zermatt este una dintr epuţinele staţiuni de schi din Europa unde puteţi practica sporturile de iarnă aproape în tot timpul anului. Bucătăria locală este excelentă, iar condiţiile meteorologice sunt mult mai prietenoase în aprilie decât în miezul iernii.

6. Saas Fee, Elveţia, le oferă turiştilor pârtii de schi aflate la altitudini cuprinse între 1.800 şi 3.500 de metri şi este recunoscută ca fiind una dintre cele mai cochete staţiuni de schi din întreaga Europă. Aici te vei putea bucura nu doar de serviciile impecabile şi de zăpada până la sfârşitul primăverii, ci şi de arhitectura locală care are un farmec aparte. În plus, turiştii care aleg să-şi petreacă vacanţa la Saas Fee au acces la un gheţar care le va permite să schieze aproape tot timpul anului.

7. Obergurgl este staţiunea de schi aflată la cea mai mare altitudine din Austria, cu pârtii aflate la altitudini cuprinse între 1.795 şi 3.080 de metri. Situată în valea Otz, Obergurgl oferă vizitatorilor condiţii excelente de schi până în luna mai.

Cele mai citite

Aeronava cu Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat la București la ora 18.23

Aeronava care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat, în această seară, în România. Avionul a aterizat la ora 18.23, potrivit antena3.ro. Delegația care...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă