11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialTopul meseriilor nedorite

Topul meseriilor nedorite

Meseriile de vânzător, tâmplar şi contabil au generat în ultimul an cei mai mulţi şomeri, arată un studiu realizat de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) din Covasna. Acestor trei meserii li se alătură, în „topul meseriilor cu cei mai mulţi şomeri”, şi ocupaţia de muncitor necalificat, de pe urma căreia, în ultimul timp, nimeni nu a trăit prea bine, cel puţin în Covasna.

Directorul executiv al instituţiei care a elaborat studiul, Tibor Kelemen, a spus că „are pe stoc” peste 1.000 de muncitori necalificaţi care au muncit în special în industria prelucrătoare, la întreţinerea drumurilor ori ca manipulanţi de mărfuri.

Pe lângă şomerii din domeniul comercial, studiul mai înregistrează cifre ridicate în cel al asistenţilor sociali, care se ocupă de îngrijirea la domiciliu, sau în rândul magazionerilor. Nici absolvenţii de facultate nu îşi găsesc prea uşor de lucru, se mai spune în studiul făcut de AJOFM Covasna.

„Practic, din cele aproape 140 de locuri de muncă vacante anunţate săptămânal, maximum 10 sunt destinate absolvenţilor de facultate, iar de regulă sunt în domeniul asigurărilor”, arată documentul citat.

Sărăcia ofertei de joburi a atras după sine şi o remunerare scăzută. Salariile sunt, în Covasna, mai mici decât în alte judeţe din zonă. Potrivit datelor oficiale, în Covasna salariul mediu brut este de 1.214, lei faţă de 2.066 de lei, cât se înregistrează la nivel naţional.

De asemenea, rata şomajului în judeţ este de 7,99%, faţă de aproape 5%, cât este media la nivel naţional. Mai mult de jumătate dintre cei 7.525 de şomeri înregistraţi la AJOFM, au terminat doar opt clase.

Cele mai citite

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...
Ultima oră
Pe aceeași temă