19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialTondach sprijină programele de restaurare

Tondach sprijină programele de restaurare

Tondach România participă activ la programele de renovare şi restaurarea monumentelor istorice. Prezentarea a fost făcută în cadrul Conferinţei Naţionale de Arhitectură – RIFF, organizată recent de Ordinul Arhitecţilor din România.

Printre monumentele istorice în a căror restaurare şi renovare a fost implicată compania Tondah România se numără: Castelul Huniazilor, Cetatea Oradea, Bastionul de la Timişoara, Primăria Sectorului 1 din Bucureşti, Bisericile Fortificate din împrejurimile Sibiului, Centrul Istoric al Sibiului, Cetatea de la Miercurea Ciuc, sediul administrativ al Bisericii Evanghelice din Braşov.  Tondach deţine toate soluţiile pentru aceste renovări, modelele de ţiglă cel mai  frecvent utilizate pentru acestea fiind: ţigla solzi, ţigla solzi cu vârf ascuţit sau Gothic, ţigla solzi monumente istorice, ţigla mur, precum şi cea de tip olan. 

Printre lucrările de referinţă se pot menţiona: Casa Artelor Sibiu, Piaţa Mare şi Piaţa Mică Sibiu, Strada Cetăţii Sibiu etc. De altfel  TONDACH susţine proiecte de restaurare şi renovare a clădirilor şi monumentelor istorice în diverse ţări din Europa Centrală şi de Est, între care Catedrala Ortodoxă Rusească din Viena (foto), Academia de Artă din Sarajevo, reşedinţa preşedintelui Austriei şi a preşedintelui Ungariei, băile termale din Piestang din Slovacia, Castelul Brdo din Slovenia, Castelul Esterhazy din Ungaria etc. 

Cele mai citite

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă