Avand in vedere ca in universitatile romanesti atmosfera este departe de normalitatea unei institutii academice – nenumarate cazuri de favoritism, clientela, mita, hartuire sexuala, plagiat etc. -, Ministerul Educatiei si Cercetarii va emite un ordin privind etica. Practic, fiecare universitate acreditata sau autorizata, de stat sau particulara, va fi obligata ca pana la finele anului sa elaboreze un cod etic care sa fie si functional. „Codul etic va fi parte a cartei universitare si cred ca va fi functional, adica va incepe sa-si produca efectele din semestrul al II-lea al anului universitar 2005-2006. Proiectul codului, care trebuie sa fie adaptat universitatii respective – noi nu impunem o varianta finala, ci propunem doar un model -, va fi afisat pe site-ul institutiei respective si va fi supus dezbaterii publice si apoi adoptat de catre senatul universitar pana in luna decembrie. Incercam astfel sa readucem normalitatea in universitatile din Romania”, a declarat Mircea Miclea, ministrul Educatiei si Cercetarii. Intrucat finantarea universitatilor va tine cont de modul in care se vor aplica principiile incluse in codul etic, este posibil ca institutiile de invatamant superior din tara sa redevina serioase iar diplomele care poarta antetul respectivei universitati sa capete o greutate suplimentara.