18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialTitlurile academice nu se mai iau oricum

Titlurile academice nu se mai iau oricum

Doar cei care au articole publicate în reviste internaţio­nale, cărţi apărute la edituri prestigioase, brevete de invenţie ar putea avansa în grad începând de anul acesta.

Posturile din univer­sităţile româ­neşti ar putea fi deblocate în 2012, după cum arată un proiect de hotărâre de guvern, publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei. Mai exact, este vorba despre aproximativ 300 de posturi, care acum sunt ocupate de „clientela universitară”, plătită la oră. „Acesta a fost un artificiu pe care l-au găsit universităţile pentru a ţine ocupate anumite posturi”, ne-a explicat Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei şi unul dintre cei care au participat la elaborarea noilor criterii de examinare. Aceste posturi vor putea fi ocupate doar în urma unui examen „draco­nic”, care va presupune evaluări făcute chiar de experţi străini. Condiţiile ce se anunţă sunt extrem de dure. Nu mai contează că ai publicat în Revista Naţională de Matematică sau în Revista Naţională de Chimie, ci dacă ai reuşit să-ţi impui articolele în reviste precum „Science” sau Nature”.

„Cadrele didactice care vor să treacă de la gradul de asistent la ce de conferenţiar sau de la conferenţiar la cel de profesor au obligaţia de a dovedi că au activitate ştiinţifică susţinută şi de calitate. Nu mai contează atât de mult articolele publicate în revistele locale, cât cele care se regăsesc în publicaţii de prestigiu. Candidaţii vor lua punctaj şi pentru articolele publicate în reviste mai slabe, dar cu condiţia ca acele articole să fi fost preluate de alte jurnale, respectiv să fi fost citate şi se vadă că au avut impact”, explică Dragoş Ciuparu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS).  Pentru titlul de profesor nu se va mai merge pe principiul „cărţile din cărţi se fac”. Vor fi cotaţi bine cei pe care studenţii îi pot citi în orice bibliotecă din Europa. „Se punctează cărţile publicate la edituri de prestigiu, nu cele care au apărut la edituri de apartament”, a explicat Daniel Funeriu. Bine cotaţi vor fi şi candidaţii care au brevete de invenţie recunoscute în Europa, SUA, Asia.

O noutate pe care o aduce pro­iectul de hotărâre de guvern este şi faptul că la aceste concursuri vor putea participa cadre didactice din străinătate. „Nu se mai iau în considerare naţionalitatea, vechimea, vârsta sau faptul că cineva a lucrat în acea universitate anterior. Nepotismul va fi interzis atât în procedurile de concurs, cât şi în ocuparea posturilor”, a explicat Daniel Funeriu.

Deşi mulţi universitari sunt sceptici că aceste criterii vor fi respectate, preşedintele Asociaţiei pentru Educare şi Cercetare (EDUCER), Ştefan Vlaston, susţine că nu este cale de întors. „Dosarele candidaţilor ajung în cele din urmă la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), apoi la ministrul Educaţiei, care poate să nu semneze dacă procedurile nu se respectă. Mai mult, o facultate poate pierde finanţarea dacă există dovada fraudării unui concurs.”

Ce criterii trebuie respectate

evaluare din partea experţilor străini;

articole prezente în publicaţii cu vizibilitate (ex.: „Science”, „Nature”);

sunt acceptate şi revistele locale, dar numai cu condiţia ca articolele să fi fost citate de mai multe publicaţii, inclusiv unele internaţionale;

cărţi publicate la edituri de prestigiu;

cărţi care se regăsesc în mai multe biblioteci din Europa;

brevete de invenţie.

Nu se mai iau în considerare vârsta, vechimea sau faptul că cineva a lucrat în acea instituţie de învăţământ anterior.

Cele mai citite

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă