15 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialTineti dreapta!

Tineti dreapta!

Intr-o familie, unde dragoste nu e, nimic nu e.  Asa si in menajul multiplu numit Cetate: unde lipsesc ideologiile, ramane doar lupta pentru putere, ca afrodiziac sau ca instrument de apucat ciolanul, iar interesul public este uitat. Politica unui partid trebuie sa fie coerenta, nu se poate sa faci naveta, ca guvernant, intre practica pietii libere si distorsiunile provocate de controlul statului. O asemenea struto-camila poate impinge o tara, mai ales una cu o democratie insuficient asezata, in pragul dezastrului, asa cum s-a intamplat in Ungaria, unde democrat-liberalii, parteneri minori in guvernarea socialista, nu au putut impiedica masurile populiste care erau sa duca la insolventa statului. O soarta pe care tara vecina nu a evitat-o decat contractand imprumuturi externe de 20 miliarde euro.

Tocmai am avut alegeri parlamentare mai curand seminominale, o formula electorala originala de care am avut parte din cauza iutelii de mana a PSD si a nebagarii de seama a celorlalte partide (poate au mai observat si altii, dar le-a convenit…). Poporul, prin purtatorii sai de cuvant, cetatenii care au catadicsit sa voteze, s-a exprimat, in proportie de 60 la suta, in favoarea politicilor de dreapta. Politici care, aplicate in ultimii ani de PNL si UDMR, dar facand parte din panoplia programatica a Aliantei D.A., ne-au propulsat economia pe orbita recordurilor de crestere. Pe de alta parte, o stanga care se respecta si isi respecta electoratul nu este capabila sa vina cu masurile de austeritate necesare pentru  a scoate tara din criza economica sau macar sa o faca mai usor de suportat.

 

Aplicarea unui program populist, ca acela cu care a defilat PSD in campania electrorala,  ar afunda Romania si mai adanc in criza, de unde n-am mai putea iesi nici cu miliardele de euro pe care le-am primi de la FMI si UE – evident, daca vor mai avea de unde. Pentru PSD, o coalitie cu un partid de dreapta, oricare ar fi acesta, ar echivala, in conjunctura actuala, cu o sinucidere politica: bazinul sau electoral ar seca iremediabil. Sau, si mai plauzibil, partidul s-ar scinda din nou, "paznicii farului" fiind redusi la o cantitate politica nesemnificativa.
Asta nu inseamna ca un viitor guvern de coalitie de dreapta nu va trebui sa tina seama de necesara protectie sociala a categoriilor cele mai defavorizate si mai expuse la efectele crizei – o criza care nu ne va ocoli,  chiar daca Romania nu va fi atinsa decat de coada uraganului al carui ochi devasteaza economiile cele mai dezvoltate.

 

Daca insa un guvern cu o puternica componenta de stanga, pentru a evita tulburari sociale si sinuciderea politica, ar decide sa tipareasca bani fara acoperire, el n-ar face decat sa grabeasca debaclul. O guvernare de dreapta se impune pentru ca una de stanga ar falimenta tara, daca nu vrea sa isi tradeze electoratul. Clasa politica romaneasca are, in acest moment, o sansa unica de limpezire: stanga sa ramana fidela si principiilor si electoratului sau, cenzurand din opozitie guvernarea de dreapta, iar dreapta sa treaca peste animozitatile personale si sa se grabeasca sa faca guvernul inainte ca tratamentul crizei sa ne coste prea mult. Cineva va trebui sa dea sarutul care sa o trezeasca pe frumoasa adormita — alianta naturala a dreptei.

Cele mai citite

Cîțu insistă să-l cheme pe Ciolacu la o dezbatere pe teme economice

Fostul premier Florin Cîțu (PNL) îl cheamă cu insistență pe premierul Marcel Ciolacu (PSD) la o dezbatere pe teme economice. În prezent, Cîțu este senator...

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...
Ultima oră
Pe aceeași temă