7 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialTIFF s-a mutat la Bucuresti

TIFF s-a mutat la Bucuresti

» O buna parte din peliculele prezentate la TIFF vor fi proiectate in aceste zile la Institutul Francez, Sala Elvira Popescu, si la Muzeul Taranului Roman (MTR), in Studiul Horia Bernea, supranumit "Noul cinematograf al regizorului roman".

» In programul proiectiilor din Capitala nu intra decat filmele straine. Asteptatul film al lui Corneliu Porumboiu, "Politist, adjectiv", are programata premiera in cinematografe pe 3 iulie.

Filmele au venit in bucuresti inca de miercuri, cand au inceput primele proiectii la MTR, in sala infiintata in primul rand pentru rularea filmelor europene de fictiune si documentar, precum si pentru promovarea tinerilor creatori. Publicul se poate bucura de aceste productii pana in 18 iunie.
Au fost selectionate 35 de filme de exceptie, de la productia norvegiana "Nord", de Rune Denstad Lango (prezentata chiar in prima zi, la MTR), cea care a impartit Trofeul Transilvania cu "Politist, adjectiv", filmul lui Corneliu Porumboiu, pana la controversatul lungmetraj al nelinistitului Lars Von Trier, "Antichristul". Creatia lui Von Trier a socat publicul de la Cannes, primindu-l cu huiduieli la premiera, iar recompensa juriului a fost un "antipremiu". In schimb, actrita Charlotte Gainsbourg a primit pentru rolul sau din acest film – o femeie careia ii moare copilul – premiul pentru interpretare feminina la acelasi prestigios festival.

Castigatorul trofeului TIFF, "Nord", maine seara, la "Elvira Popescu"
Cei care au ratat proiectia filmului "Nord" mai au o a doua sansa duminica, la Sala Elvira Popescu, de la ora 16.00. Insa "Antichristul" a avut o singura proiectie, aseara, la MTR.
Mai sunt de retinut si alte titluri, precum "Sufocare", de Clark Gregg sau "Contesa", in regia lui Julie Delpy, cu Anamaria Marinca in unul din rolurile principale.
Pretul unui bilet la proiectiile TIFF din Bucuresti de la Muzeul Taranului Roman este de 8 lei – pe site-ul MTR se specifica faptul ca biletele se vor pune in vanzare cu 30 de minute inainte de inceperea proiectiei si ca, in cazul in care va ploua, proiectiile in aer liber se vor desfasura in sala. La Cinema Elvira Popescu un tichet costa 7 lei. Iata cateva dintre productiile pe care le puteti viziona in acest sfarsit de saptamana:

"Nord"
Dupa o criza psihica, un atlet s-a izolat intr-o existenta trista si singuratica. Dotat doar cu un scooter de zapada si cu cinci litri de tarie pe post de provizii, Jomar porneste intr-o calatorie catre nordul indepartat, unde fosta lui iubita locuieste impreuna cu copilul lor, despre care tocmai a aflat.
Regia este semnata de Rune Denstad Langlo, iar din distributie fac parte Anders Baasmo Christiansen si Marte Aunemo. In afara Trofeului TIFF Transilvania, pelicula a mai obtinut Premiul FIPRESCI (Sectiunea Panorama) la Festivalul de Film de la Berlin; Trofeul Caligari la Festivalul de Film de la Berlin si Premiul pentru Cel mai bun regizor narativ la Festivalul Tribeca din New York, toate acordate in 2009.

"Katalin Varga"
O poveste despre drama victimei unui viol si consecintele sale. Iubitoarei sotii a lui Antal Borlan nu i-ar trece vreodata prin minte ca blajinul sau sot este vinovat de o crima atroce. Antal crede ca a primit iertarea lui Dumnezeu, a carei principala dovada este chiar mariajul sau fericit. Dar un inger razbunator, pe nume Katalin Varga, este in stare sa-l caute pe Antal si-n gaura de sarpe pentru a se razbuna: violata de Antal cu ani in urma, Katalin se va folosi impotriva lui de insusi copilul lor, Orban.
Regia este semnata de Peter Strickland, cu Hilda Peter si Tibor Palffy in rolurile principale. Coproductie Romania, Ungaria, Marea Britanie, realizata in 2009. Filmul a fost distins cu Ursul de Argint la Berlinale pentru Contributii artistice remarcabile a fost nominalizat la Ursul de Aur la Berlinale, 2009 si a primit Premiul pentru noi talente la Festivalul CPH:PIX.

"My Marlon and Brando"
Un carismatic actor irakian se indragosteste de o turcoaica, Ayca, pe platourile de filmare. Cei doi au o relatie scurta, dar intensa, pana cand Ayca trebuie sa se intoarca in tara natala. Cativa ani mai tarziu, aceasta pleaca intr-o calatorie catre Irak, pentru a-si reintalni amantul, intr-un moment in care toata lumea incearca cu disperare sa paraseasca Irakul.
Pelicula turceasca, realizata anul trecut de cineastul Huseyin Karabey, ii are in rolurile principale pe actorii Ayca Damgaci si Hama Ali Kahn. Filmul a sensibilizat mai multe jurii ale festivalurilor din lume, obtinand: Premiul FIPRESCI la Festivalul de Film de la Ierusalim, 2008, Premiul Heart of Sarajevo pentru Cea mai buna actrita la Festivalul de Film de la Sarajevo, 2008, Premiul pentru Cel mai bun film balcanic la Festivalul International de Film de la Sofia, Premiul pentru Cel mai bun tanar regizor narativ la Festivalul de Film de la Tribeca, 2008.

"Ziua lui Yuri"
"Yuryev Den", in original, filmul rusesc descrie peripetiile frumoasei Lyuba, o sofisticata cantareata de opera, care isi ia cateva zile libere pentru o vizita la Yuriev, orasul natal, impreuna cu fiul ei. Pentru a-si transforma pasiunea pentru muzica in profesie, Lyuba a fost nevoita sa paraseasca Rusia, obligandu-si fiul sa o urmeze. Impreuna si reveniti pe pamanturile stramosesti, intre copil si mama lui se isca discutii mature, baietelul reprosandu-i investirea disproportionata de energie si timp in el si cariera ei. Regia e semnata de Kirill Serebrennikov, cu Kseniya Rappoport si Yevgeniya Kuznetsova. Filmul a fost distins anul trecut cu Marele Premiu la Festivalul International de Film de la Varsovia.

"Zift"
Moth este eliberat din inchisoarea in care a fost aruncat pentru o crima pe care n-a comis-o. Incarcerat cu putin timp inainte de lovitura de stat comunista din 1944, barbatul se trezeste intr-o lume straina si noua – Sofia totalitarista a anilor ‘60. Regia apartine lui Javor Gardev, iar din distributie fac parte Zahary Baharov si Tanya Ilieva.
Productia a obtinut o serie de premii, precum: Premiul juriului, Golden Chest si Premiul Galya Bacvarova la Festivalul International de Televiziune Golden Chest, 2008; nominalizat la Cel mai bun film la Festivalul Mar del Plata, 2008; Premiul Clubului Federatiei pentru Film Rusesc si Silver St. George la Festivalul International de Film de la Moscova, 2008; Cel mai bun film bulgaresc la Festivalul International de Film de la Sofia, 2009.

"Machan"
Filmul e o productie Germania – Sri Lanka, regizat de Regia Uberto Pasolini, cu Dharmapriya Dias si Gihan De Chickera in rolurile principale.
Locuind la marginea societatii, sub niste presiuni imposibile, un grup de insi lipsiti de perspective si de mijloace financiare gaseste o invitatie la un turneu de handbal in Bavaria. Acest bilet dus catre Vest poate fi un raspuns la toate rugaciunile lor. Subiectul este inspirat dintr-o poveste reala.
A obtinut: Premiul publicului la Festivalul International de Film de la Kerala, 2008; Cel mai bun film la Festivalul International de Film de la Palm Beach, 2009; nominalizat la Premiul international al juriului la Festivalul International de Film de la Sao Paulo, 2008; Premiul FEDIC si Label Europa Cinemas la Festivalul de Film de la Venetia, 2008.

"Flame si Citron"
Danemarca anului 1944, ocupata de Germania nazista. Flame si Citron sunt membri ai Rezistentei, iar misiunea lor e sa-i lichideze pe informatorii danezi. In lupta pentru libertate, totul pare sa fie gri si devine tot mai greu de stiut cine e prieten si cine e dusman. Filmul danez a fost regizat de Ole Christian Madsen, cu Thure Lindhardt si Mads Mikkelsen.

"Tandoori Love"
Un film elvetian in stil indian. Relatia dintre o chelnerita si seful ei incepe sa scartaie o data cu aparitia in peisaj a unui bucatar indian care gateste pentru echipa unui film bollywoodian. Cei doi se indragostesc la prima vedere intr-un supermarket, la capatul unui numar muzical, fireste, iar fata trebuie sa aleaga intre casnicie si aventura.
Regia este semnata de Oliver Paulus, cu Lavinia Wilson si Vijay Raaz in rolurile principale. Filmul a fost distins la Festivalul International de Film de la Cairo pentru Cea mai buna contributie artistica, 2008, si a fost nominalizat la Marele Premiu Elvetian pentru Cel mai bun film in cadrul Premiilor Elvetiene, 2009.

"Involuntar"
In Suedia e aproape vara, asa ca micile indiscretii si rautati fac legea. Recidiva lui Östlund, dupa "Chitaristul mongoloid", e o privire plina de umor aruncata unor lectii ce trebuie invatate, unor lectii ce trebuie date si unor limite ce nu trebuie trecute. Filmul este regizat de cineastul suedez Ruben Östlund, cu Villmar Björkman si Linnea Cart-Lamy in rolurile principale.
Premii: Golden Iris pentru Cel mai bun film la Festivalul de Film de la Bruxelles, 2008; Premiul Publicului si Premiul Pentru Cel mai bun Scenariu la Festivalul de Film de la Stockholm, 2008.

"Treaba de barbat"
Juha ii ascunde sotiei sale ca a fost concediat si incepe sa-si vanda, constiincios, trupul, castigand in doua ore cat primea inainte pentru doua zile de munca. Rusinea si numarul minciunilor spuse cresc, dar banii si confortul asigurat sotiei il fac sa treaca mai usor peste dezavantajele meseriei. O perspectiva interesanta exploatata de cineastul finlandez Aleksi Salmenperä, alaturi de actorii sai Tommi Korpela si Maria Heiskanen.
Filmul a fost distins cu: Premiul Golden Rosa Camuna la Bergamo Film Meeting; Golden Moon of Valencia la Cinema Jove – Festivalul International de Film de la Valencia; premiile pentru Cel mai bun actor in rol principal si Cel mai bun actor in rol secundar la Jussi Awards; premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul International de Film de la Marrakech, selectionat in competitia Festivalului International de Film de la Moscova; premiul pentru Cel mai bun film european la Festivalul de film de la Münster.

"Ganes"
Un documentar de o ora si 50 de minute despre Hurriganes, trupa legendara a rock-ului finlandez si, mai ales, a lui Remu, omul care a fondat-o. Pornind de jos si certat in permanenta cu legea, Remu a reusit sa-si faca drum spre varful rock-ului finlandez. Filmul este realizat de Jukka-Pekka Siili. Documentarul a fost distins cu premiul pentru Cele mai bune costume, Cea mai buna scenografie si a avut doua nominalizari la Premiile Jussi.

 

Proiectii sAmbata:
MTR
"Katalin Varga" – 17.00, in sala
"My Marlon and Brando" – 19.00
"Ziua lui Yuri" – 21.15, in aer liber
"Zift" – 23.15 – in aer liber

Proiectii duminica:
MTR
"Machan" – 17.00, in sala
"Flame si Citron" – 19.00, in sala
"Tansoori Love" – 21.15, in aer liber

Sala "Elvira Popescu"
"Nord" – 16.00
"Involuntar" – 18.00
"Treaba de barbat" – 20.00
"Ganes" – 22.00

Cele mai citite

Explozie de articole ilegale: Peste o tonă de pirotehnice confiscate în Argeș

Poliția reamintește că utilizarea și comercializarea neautorizată a articolelor pirotehnice reprezintă o infracțiune Polițiștii din Argeș au descoperit și confiscat peste o tonă de articole...

Autorul masacrului din mai 2023 din Serbia, condamnat la 20 de ani de închisoare

Un tribunal din Serbia l-a condamnat joi, 12 decembrie 2024, pe Uros Blazic la 20 de ani de închisoare pentru masacrul din mai 2023,...

Locul ce aduce strălucirea și farmecul Alpilor în inima României

Poiana Brașov, una dintre cele mai frumoase destinații montane din România, a căpătat o eleganță aparte odată cu sosirea iernii. Swissôtel Poiana Brașov, primul...
Ultima oră
Pe aceeași temă