Modelul Lenovo ThinkPad X61 Tablet, produs de IBM, a intrat de curand si pe piata romaneasca. La o prima vedere pretul destul de piperat (6.000 lei) ii poate indeparta pe potentialii cumparatori, insa caracteristicile tehnice ale aparatului ar putea convinge pe oricine de fiabilitatea sa. Dotat cu un procesor Intel Core 2 Duo, cu o viteza de 1,6 MHz, si cu o memorie RAM de 1 Gb (2 x 512 MB), care poate fi extinsa pana la 4 GB, ThinkPad X61 poate rula aplicatii care necesita foarte multe resurse din partea calculatorului, putand fi util mai multor categorii de utilizatori. Hard disk-ul are o capacitate de 120 GB, care sunt mai mult decat suficienti pentru instalarea programelor si stocarea datelor. Laptop-ul vine cu sistemul de operare Windows Vista Business preinstalat, ceea ce face din X61 atat un "birou" mobil, cat si un player multimedia avansat. Dispozitivul incorporeaza tehnologii care transforma tranzitia de la creion si hartie la suportul electronic intr-un proces intuitiv, scrisul de mana realizat cu ajutorul dispozitivului Tablet Digitizer Pen fiind recunoscut cu usurinta de diverse aplicatii. O alta carcateristica importanta este tehnologia SuperView, prin care utilizatorii vor beneficia de capacitati de reflexie scazute, permitand citirea textului in conditii excelente chiar si in aer liber, la lumina soarelui.