13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialTeroristii de langa noi

Teroristii de langa noi

Scotland Yard si serviciile britanice de informatii au reusit sa reconstituie “filmul” evenimentelor care au avut ca deznodamant atentatele de la Londra, identificandu-i pe executanti si alcatuind profilul liderului grupului, scria ieri cotidianul “The Times”.
Politia crede ca liderul grupului de teroristi si “creierul” atacului este de origine pakistaneza si are aproximativ 30 de ani. El ar fi sosit, in urma cu aproximativ o luna, intr-un port din Marea Britanie si a parasit tara cu o zi inaintea atentatelor. Surse din serviciile de informatii britanice cred ca el a mai fost implicat in operatiuni teroriste si are legaturi cu adepti ai Al Qaeda din SUA.
Politia era miercuri seara pe urmele altor doi suspecti. Primul dintre acestia a fost vazut, in inregistrarile video realizate de camerele de supraveghere din gara Luton, langa cei patru teroristi identificati, chiar inainte ca acestia sa plece spre Londra. Sunt temeri ca acest suspect, tot de origine pakistaneza, ar putea fi un al cincilea terorist sinucigas, inca in libertate. Politia incearca sa afle daca locuieste in Luton, unde se crede ca teroristii au stat inainte de atentate si unde s-a gasit explozibil in portbagajul unei masini inchiriate.
Celalalt suspect este un barbat de origine egipteana, care preda chimia ca asistent la Universitatea din Leeds. Asdi el-Nashar (33 de ani) a inchiriat una dintre locuintele din Leeds in care s-a gasit explozibil. El a parasit Marea Britanie recent, explicandu-le vecinilor ca are probleme cu viza.
Presa a continuat sa publice, ieri, dezvaluiri despre teroristii identificati. Cel mai varstnic dintre ei, Mohammad Sidique Khan (30 de ani), lucra ca profesor-asistent (un fel de preparator-supraveghetor in sistemul de invatamant britanic) la o scoala din Beeston, Leeds. Colegii si elevii erau foarte multumiti de el si l-au descris ca fiind bland si rabdator cu copiii, el insusi avand o fetita de 14 luni.
Desi politia a anuntat, initial, ca nici unul dintre cei patru atentatori sinucigasi nu avea antecedente penale, “Times” scria ieri ca Shezhad Tanweer a fost arestat anul trecut pentru comportament turbulent, iar cel mai tanar din grup, Hasib Hussain, a fost retinut si interogat, tot in 2004, pentru furt din magazine, scapand doar cu o amenda, fara a fi pus sub acuzare.
Ancheta s-a concentrat asupra identificarii apelurilor telefonice si a operatiunilor bancare efectuate de teroristii identificati, care ar putea conduce la alti suspecti si la sursa de finantare a atentatelor.
Expertii avertizeaza ca teroristii care au comis atacurile de la Londra, primele atentate sinucigase, ar putea fi luati ca exemplu de alti fanatici.


Momente de reculegere

Orice activitate a incetat, ieri, pentru doua minute si sute de mii de britanici au iesit pe strazi pentru a pastra un moment de reculegere in memoria victimelor atentatelor din 7 iulie. In timpul celor 12 batai prin care Big-Ben anunta ora pranzului, regina Elisabeta a II-a a iesit la poarta principala a Palatului Buckingham, premierul Tony Blair a coborat in gradina din Downing Street 10, ministrul de Interne, Charles Clarke, si seful Scotland Yard, Ian Blair, au coborat impreuna in fata sediului politiei din Londra, alaturandu-se astfel miilor de londonezi care au omagiat victimele atentatelor.
Doua minute de reculegere s-au pastrat in intreaga Europa, oficiali si parlamentari intrerupandu-si activitatea. Operatiunile au fost suspendate pentru un moment de reculegere si la Bursa din Frankfurt. La Bruxelles, cele doua minute de reculegere au fost marcate de sunetul sirenelor de alarma din cladirile institutiilor europene. In Rusia nu s-a pastrat insa un moment de reculegere.

Cele mai citite

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...
Ultima oră
Pe aceeași temă