11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialTeodor Meleşcanu, recomandat pentru CCR de către Comisia juridică a Senatului

Teodor Meleşcanu, recomandat pentru CCR de către Comisia juridică a Senatului

Comisia juridică a Senatului a decis miercuri, cu 5 voturi ‘pentru’ şi 3 ‘abţineri’ să recomande numirea lui Teodor Meleşcanu, propus de grupul PNL, în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. Propunerea PDL a fost Iulia Antoanella Motoc, soţia diplomatului Mihnea Motoc, ambasadorul României la UE.

Potrivit Agerpres, senatorul liberal Teodor Meleşcanu a afirmat în cadrul audierii că primul lucru care ar trebui făcut în privinţa Curţii Constituţionale este punerea în acord a legii de organizare şi funcţionare a acesteia cu Constituţia, deoarece există o serie de neconcordanţe, ‘unele de detaliu’, dar altele de substanţă. În al doilea rând, el a spus că trebuie rezolvată problema legată de faptul că nu există nicio instanţă de recurs la deciziile Curţii şi că trebuie îmbunătăţită comunicarea instituţiei cu Parlamentul şi cu societatea civilă, inclusiv cu presa.

Preşedintele comisiei juridice, senatorul PSD Toni Greblă, a afirmat că CV-urile ambilor candidaţi ‘sunt impresionante’ şi întrunesc condiţiile prealabile, legale, desemnării ca judecători la CCR, votul în plenul Senatului urmând să aibă loc săptămâna viitoare.

Candidata nominalizată de PDL, Iulia Antoanella Motoc, a afirmat, pe parcursul audierilor, că aparţine ”generaţiei care a fost educată în străinătate”, dar ”nu numai pentru a lucra pentru România în străinătate, ci şi pentru România în România”. Ea a precizat că principalul ei obiectiv este modernizarea Curţii Constituţionale şi o mai bună integrare a CCR în rândul organismelor similare din alte state.

Cele mai citite

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă