Perechea Monica Niculescu/Sania Mirza, cap de serie numărul doi, a câştigat, vineri noapte, scor 2-6, 6-3, 10-8, partida disputată cu "dublul" sloven Andreja Klepac/Katarina Srebotnik în semifinalele turneului de la New Heaven (SUA), dotat cu premii totale de 695,900 de dolari, scrie Mediafax.
Partida a durat o oră şi 23 de minute. Debutul primului set a fost destul de echilibrat, până la scorul de 2-2. În game-ul cinci, perechea din Slovenia a reuşit break-ul, iar seria bună a continuat cu un game câştigat pe propriul serviciu, la care s-a mai adăugat un nou break. Astfel, s-a ajuns la scorul de 5-2 pentru Andreja Klepac şi Katarina Srebotnik. În final, "dublul" sloven a câştigat primul set, scor 6-2.
Actul secund a fost unul plin de greşeli la serviciu, de ambele părţi. Niculescu şi Mirza şi-au cedat serviciul încă din start, dar au revenit şi au câştigat o serie de cinci game-uri consecutive, dintre care trei contra serviciului. La 5-1 pentru favoritele numărul doi, Andreja Klepac şi Katarina Srebotnik au reuşit, la rândul lor, un break, iar, În final, Monica Niculescu şi Sania Mirza şi-au trecut în cont setul doi, scor 6-3.
S-a intrat în super tie-break, acolo unde s-a jucat extrem de echilibrat, fiind nevoie de 18 servicii şi cinci break-uri pentru a pune capăt partidei, decisivul încheindu-se cu scorul de 10-8 în favoarea perechii româno-indiane. În finala turneului de la New Heaven, Monica Niculescu şi Sania Mirza le vor întâlni pe Katerina Bondarenko din Ucraina şi Chia-Jung Chuang din Taiwan.
Pentru calificarea în finală, favoritele numărul doi de la New Heaven vor încasa un cec în valoare de 21,700 de dolari şi 305 puncte în clasamentul WTA.