30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialTecău: Sperăm ca președintele Iohannis să susțină în continuare tenisul. Reacția șefului...

Tecău: Sperăm ca președintele Iohannis să susțină în continuare tenisul. Reacția șefului statului după meci

Meciul de Cupă Davis, în care România a învins Israelul, a fost urmărit din tribune de președintele Klaus Iohannis. Șefului statului, Horia Tecău îi cere să vină în continuare la meciuri și să susțină tenisul românesc.

"Nu am mai avut niciodată această onoare, de a juca cu domnul preşedinte în tribună. Ne-am bucurat că am avut suportul dânsului, ştiu că nu este prezent tot timpul la evenimente sportive. A însemnat mult pentru noi. Sperăm să vină şi în continuare să susţină tenisul românesc. Avem nevoie de orice ajutor pe care îl putem primi. Cred că putem face eforturi în infrastructura tenisului, să avem mai multe condiţii ca să îi antrenăm pe aceşti copii, care vin într-un număr foarte mare în ziua de azi la tenis", a spus Tecău, conform site-ului oficial al FR de Tenis.

Președintele Klaus Iohannis a fost prezent în tribune, alături de soţia sa, la meciul de dublu dintre România şi Israel din cadrul Cupei Davis, în care perechea Florin Mergea/Horia Tecău a adus cea de a treia victorie, decisivă, pentru România. După învingerea Israelului, echipa României s-a calificat în turul doi al Grupei I Zona Euro-africană, a Cupei Davis.

"Foarte bun meciul", a spus Klaus Iohannis, după ce le-a transmis felicitări jucătorilor.

Klaus Iohannis este un apropiat al tenisului, el fiind pasionat de acest sport și apărând la astfel de evenimente. La începutul lunii februarie, şeful statului a asistat la meciul pe care Simona Halep l-a disputat, la Galaţi, împotriva spanioloaicei Silvia Soler-Espinosa, din primul tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup.

Cele mai citite

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...

Cod galben de furtuni în 10 județe, până mâine dimineață. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vest.Astfel, în...

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele lui Șoigu și Gerasimov

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis marți mandate de arestare pentru fostul ministru al Apărării al Rusiei și șeful său de stat major militar,...
Ultima oră
Pe aceeași temă