18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialTB: Primarul din Râmnicu Vâlcea intenţiona comiterea unei alte infracţiuni de luare...

TB: Primarul din Râmnicu Vâlcea intenţiona comiterea unei alte infracţiuni de luare de mită

Tribunalul Bucureşti (TB) notează, în motivarea deciziei de arestare preventivă a primarului din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, că acesta s-a folosit de funcţia sa pentru a obţine bani, este un pericol pentru ordinea publică şi intenţiona să comită o nouă faptă de luare de mită, informează Mediafax.

Instanţa a făcut publică, marţi, motivarea deciziei din 26 aprilie prin care a hotărât ca primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Fâncu, să fie arestat preventiv pentru 29 de zile în dosarul în care acesta este cercetat pentru că ar fi luat mită 50.000 de lei de la un arhitect căruia îi încredinţase un contract de 200.000 de euro pentru lucrări de amenajare a unor spaţii publice.

Judecătoarea Graţiela Constantin de la Tribunal Bucureşti arată, în motivarea deciziei, că declaraţiile denunţătorului şi ale martorilor din dosar, înregistrările ambientale şi planşele fotografice arată că sunt indicii temeinice din care rezultă că edilul a săvârşit fapta de luare de mită.

Mai mult, din probele adunate de anchetatori, ar reieşi fatul că primarul intenţiona să comită o nouă faptă de luare de mită “faţă de acelaşi birou de arhitectură, cu prefigurarea aceluiaşi mod de operare”, se menţionează în motivare.

Citeşte şi Primarul PNL Emilian Frâncu, ARESTAT PREVENTIV

Totodată, magistratul Graţiela Constantin subliniază, în documentul citat, că propunerile făcute de inculpat denunţătorului în ceea ce priveşte o lucrare viitoare de proiectare “relevă hotărârea sa de implicare în continuare în fapte de corupţie şi demonstrează că acesta pregătea comiterea unei alte infracţiuni de luare de mită”.

“Nu există vreo justificare legală ca un primar să solicite şi să primească un procent din banii pe care unitatea administrativă ce o administrează îi datorează unei firme private pentru lucrările ori serviciile realizate. În România, sunt de notorietate astfel de diligenţe ce pot fi denumite ca şi comision special pentru decidentul din administraţia publică, se plasează în zona corupţiei funcţionarilor care consideră că trebuie să obţină şi ei o parte din banii publici datoraţi entităţilor private”, mai arată instanţa.

De asemenea, instanţa reţine în motivare că lăsarea în libertate a primarului prezintă un pericol pentru ordinea publică. Acesta ar fi comis fapta, spune magistratul, prin folosirea unor “metode de natură a împiedica descoperirea şi tragerea la răspundere pentru săvârşirea acesteia (prin folosirea unei persoane intermediare pentru a primi suma de 50.000 lei) deşi poziţia sa implica exercitarea cu demnitate a funcţiei pentru care a fost ales în scopul protejării valorilor sociale ocrotite de legea penală”.

Mai mult, Tribunalul arată în motivare că primarul s-a folosit de funcţia sa “pentru a crea împrejurările favorabile pretinderii unor sume de bani în vederea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, promovând astfel un interes personal pentru a obţine în mod ilicit foloase patrimoniale, afectând imaginea instituţiei pe care o conducea în calitatea sa de funcţionar public, elemente ce, coroborate, conturează ideea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în mod cert, în contextul dat, un pericol concret pentru ordinea publică”.

Primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost reţinut, în noaptea de 25 spre 26 aprilie, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), după ce a fost prins în flagrant primind 50.000 de lei de la administratorul unei firme căreia îi încredinţase un contract de 200.000 de euro pentru lucrări de amenajare a unor spaţii publice.

Tribunalul Bucureşti a decis, în 26 aprilie, arestarea preventivă a edilului, decizia putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel a Capitalei.

În faţa instanţei, Frâncu a susţinut că este nevinovat, că banii nu îi erau destinaţi şi că ar fi încercat să obţină o sponsorizare pentru evenimentele legate de împlinirea a 625 de ani de la atestarea oraşului Râmnicu Vâlcea.

Cele mai citite

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...
Ultima oră
Pe aceeași temă