19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialTătarii din Constanţa şi Crimeea, uniţi la 69 de ani de la...

Tătarii din Constanţa şi Crimeea, uniţi la 69 de ani de la genocidul stalinist

În mai 1944, peste 400.000 de tătari din Crimeea au fost deportaţi în Siberia şi alte regiuni ale fostei URSS, la ordinul direct al lui Stalin.

Luna mai este o lună neagră în calendarul tătarilor din întreaga lume. Acum 69 de ani, data de 18 mai aducea deportarea a peste 400.000 de tătari din Crimeea în pustiul Siberiei sau alte colţuri uitate de lume ale fostei Uniuni Sovietice. Aproape jumătate erau copii, iar peste 50.000 dintre ei fuseseră separaţi de părinţi. Drumul însuşi a fost un coşmar, un coşmar. Un supravieţuitor, citat de J.J. Marie în lucrarea „Les peuples déportés d’Union Soviétique”, apărută în 1995, descrie: ”În vagoanele închise etanş oamenii mureau ca muştele din cauza foamei şi a lipsei de aer: nu ne dădeau nici apă, nici mâncare. În satele pe care le traversam, populaţia fusese asmuţită contra noastră: li se spusese că trenul ducea trădători de patrie şi ploua cu bolovani, care făceau un zgomot îngrozitor, în uşile vagoanelor. Când le-au deschis, în mijlocul stepelor din Kazahstan, ne-au dat să mâncăm raţii militare, dar nu şi apă. Ne-au ordonat să ne aruncăm morţii lângă calea ferată, fără să-i îngropăm, apoi trenul şi-a continuat drumul.” Aproape jumătate din tătarii crimeeni au murit pe drum.

Alături de 45.000 de tătari din întreaga lume

Aproape 100 de tătari din România au participat la Simferopol, la manifestările prilejuite de împlinirea a 69 de ani de la evenimentele din 18 mai 1944. Cei mai mulţi dintre membrii delegaţiei din România de anul acesta ­s-au aflat în premieră în Crimeea (Ucraina). Delegaţia, condusă de preşedintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România, Gelil Eserghep, a plecat spre Crimeea (Ucraina) în dimineaţa zilei de 16 mai, ei revenind la Constanţa marţi, 21 mai. În acest interval de timp, tătarii din România au participat atât la mitingul organizat în Piaţa Centrală din Simferopol, alături de peste 45.000 de tătari din Crimeea, dar şi din alte colţuri ale lumii, dar au vizitat şi câteva obiective istorice precum Palatul Hanilor Crimeeni din Bahcesaray şi Palatul Livadia.

De asemenea, membrii conducerii UDTTMR au fost oaspeţii liderului Mişcării Naţionale a Tătarilor Crimeeni, Mustafa Abdulcemil Kirimoglu, în cadrul întrevederii, preşedintele Gelil Eserghep, aflat pentru prima dată în vizită oficială în Crimeea (Ucraina), punând accent pe consolidarea relaţiilor dintre tătarii din România şi cei din Crimeea. Acesta a propus ca un prim pas pentru strângerea legăturilor dintre cele două comunităţi să fie semnarea unor protocoale oficiale între Radio Meydan şi Radio T şi susţinerea învăţării limbii tătare în România printr-un parteneriat între Universitatea din Simferopol, UDTTMR şi Universitatea „Ovidius” din Constanţa, prin care profesori de la universitatea crimeeană să predea limba tătară în cadrul instituţiei de învăţământ superior constănţene. Preşedintele UDTTMR a mai avut întrevederi cu preşedintele Congresului Mondial al Tătarilor, Refat Chubarov, cu reprezentanţi ai Universităţii din Simferopol şi ai Radio Meydan. În ultima seară, liderii UDTTMR au participat la o cină de lucru organizată de ­liderii tătarilor crimeeni şi ai Congresului Mondial.

Visul străbunicului: să vadă pământurile natale

La mitingul din Piaţa Centrală din Simferopol, preşedintele Gelil Eserghep a adresat celor peste 45.000 de participanţi un mesaj din partea tătarilor din România. „Aduc aici salutul tătarilor din România. Vă mulţumesc pentru că pentru prima dată în viaţă am în faţă atâţia tătari adunaţi la un loc şi am ocazia să le vorbesc, iar pentru asta îi mulţumesc lui Allah pentru privilegiul de a trăi acest moment. Sunt prezent aici atât în calitatea mea oficială de preşedinte al UDTTMR, organizaţie care îi reprezintă pe tătarii din România, dar şi în nume personal, ca urmaş al unui tătar plecat de pe aceste meleaguri.

Asemenea tuturor tătarilor care au părăsit Crimeea forţat în 1944, bunicul bunicului meu, care s-a stabilit în România, a plâns şi el după patria mamă şi şi-a dorit nespus până în ultima clipă a vieţii să mai ajungă măcar o dată aici. Iată că astăzi, cu ajutorul lui Allah, eu reuşesc să împlinesc visul lui şi al altor tătari ca el, acela de a vedea locurile natale. Astfel că, mă bucur nespus că mă aflu aici şi că pot să vă spun că voi, tătarii din Crimeea, aveţi un loc aparte în istoria mondială. Nici un alt popor deportat nu s-a mai întors la locurile natale cu dorinţa de a lua totul de la zero, să-şi recapete istoria, pământurile şi tot ce a aparţinut odinioară tătarilor. Voi v-aţi întors în patria mamă de bună voie şi fără ajutorul cuiva, fără a avea vreun alt stat sprijin şi pentru asta meritaţi toată consideraţia noastră şi personal o să mă rog mereu pentru voi. Eu sunt numai liderul tătarilor din România, dar voi îl aveţi aici pe Mustafa Abdulcemil Kirimoglu, cel căruia îi datorăm faptul că noi toţi suntem astăzi strânşi aici. În urmă cu 69 de ani, trupele lui Stalin nu au ţinut cont de nimic când i-au deportat pe tătari, nu s-a făcut nici o diferenţă atunci între cei care erau de stânga sau de dreapta, toţi fiind luaţi la grămadă, urcaţi în vagoane şi trimişi departe de locurile natale, iar în memoria tuturor celor de atunci noi avem datoria să rămânem uniţi”, a transmis preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep, celor peste 45.000 de tătari aflaţi la miting.

Dobrogea, noua lor casă

Forţaţi de împrejurări, o parte din tătarii care trăiau în Crimeea au căutat salvarea în alte părţi ale lumii. Unii au ajuns în Dobrogea, dar nici aici nu au avut o viaţă liniştită. Au fost vânaţi mulţi ani de zile de către Siguranţa statului. Dobrogea a devenit însă, apoi, casa lor. Ţinutul este acum un model de interculturalitate, iar tătarii de aici au devenit la rândul lor modele pentru societate. O dată pe an însă,în mai, aceştia îşi plâng strămoşii.

 

Cele mai citite

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă