21.5 C
București
vineri, 14 iunie 2024
AcasăSpecialTăriceanu propune înfiinţarea Comunităţii Naţionale Independente de Interceptări

Tăriceanu propune înfiinţarea Comunităţii Naţionale Independente de Interceptări

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, propune crearea Comunităţii Naţionale Independente de Interceptări şi reafirmă că ordonanţa privind interceptările trebuie respinsă de Parlament. 

“Deja am întocmit o propunere pe care o voi comunica membrilor Parlamentului să o analizeze, referitoare la crearea Comunităţii Naţionale Independente de Interceptări, care să aibă sarcina care până în trecut a fost opera Serviciului Român de Informaţii şi să intrăm în normele democratice care caracterizează toate ţările din Europa”, a afirmat, miercuri, la Parlament, Călin Popescu-Tăriceanu, citat de Agerpres

El a spus că îşi menţine punctul de vedere potrivit căruia ordonanţa privind interceptările este neconstituţională. “În general, la ordonanţe Parlamentul intervine şi poate să adauge când sunt scăpări, greşeli, dar nu atunci când ordonanţa este neconstituţională. Ca atare îmi păstrez punctul de vedere potrivit căruia ordonanţa (privind interceptările – n.r.) trebuie respinsă şi sigur nu trebuie lăsat să se producă un vid legislativ”, a adăugat Tăriceanu.

Cele mai citite

NEWS ALERT. Cod roșu de furtună în București și judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi seara avertizări cod roşu de furtună pentru municipiul Bucureşti şi în localităţi din judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi...

Candidat unic sau fiecare cu turta lui?

Românii se întreabă cine va fi noul președinte. Din lecția istoriei, știm că alesul trebuie să aibă firmanul plătit la zi. Dar dacă Înalta Poartă...

Efectele furtunii din București: străzi şi subsoluri inundate, copaci căzuți si autoturisme avariate

Pompierii au fost nevoiţi să intervină în noaptea de joi spre vineri în aproape 400 de cazuri în Bucureşti şi Ilfov ca urmare a...
Ultima oră
Pe aceeași temă