15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialTârgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ vă invită, în perioada 26-28 iunie, la Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cu un program variat în care cântecul, dansul, muzica instrumentală, lansările de carte, atelierele de creaţie  şi teatrul vor  bucura  inimile publicului vizitator, târgul este o reîntâlnire cu meşterii populari veniţi din toată ţara.

Astfel, astăzi sunteţi aşteptaţi începând cu ora 13.00 la lansarea volumului de poezie „Chemarea pământului străbun“, autor Christian Rădulescu.  Sâmbătă, 27 iunie 2015 se deschide programul cu muzică populară  interpretată vocal şi instrumental de Gelu Voicu şi Taraful său, alături de Cornelia Tihon, Narcisa Băleanu şi Florin Pârlan, ansambluri ale minorităţilor – Ansamblul Hora al Comunităţii Federaţiilor Evreieşti, Grupul Romnori  din Brăila, Ansamblul Serenada al Asociaţiei Liga Albanezilor din România. Momente de teatru cu actorii: Alexandru Nicolae Mihai, Victor Vurtejanu în piesa „Nişte ţărani“, precum şi statui celebre ale Teatrului Masca.

Două momente de excepţie ale după-amiezii vor fi asigurate de prezenţa Orchestrei Naţionale Radio pe scena muzeului şi lansarea audiobook-ului „Vechi povestiri minereşti“ de I.D. Sârbu în interpretarea actorului Zoltan Octavian Butuc. Duminică, 28 iunie 2015, la ora 13.00, Grupul vocal de muzică bizantină „Anton Pann“ va fi prezent în pridvorul Bisericii Dragomireşti din incinta muzeului cu un moment de muzică bisericească, iar după ora 13.30, va fi urmat de o serie de momente folclorice.

După-amiaza publicul va putea asculta romanţe de odinioară interpretate de Bogdan Curta şi muzică clasică într-o interpretare inedită – Răsunet de la Crişana – dialog muzical vocal-instrumental cu tenorul Florin Ormenişan şi Tudor Niculescu Mizil la chitară clasică. Concertul de final este susţinut de trupa de muzică instrumentală Devas din Braşov, care promite un spectacol al instrumentelor. 

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă