31.1 C
București
marți, 16 iulie 2024
AcasăSpecialTânăra generaţie de politicieni produce bani şi din gunoi

Tânăra generaţie de politicieni produce bani şi din gunoi

Clasa politică stoarce bani chiar şi din gunoiul pe care îl produc românii. Ca să fie sigur că prinde şi ultimul leuţ din buzunarul contribuabilului, pensionar şi conştiincios în mare parte, acţionarul uneia dintre cele mai mari firme de salubrizare din România s-a făcut deputat şi a dat legi speciale  prin care obligă autorităţile locale să strângă de la cetăţeni taxele  cuvenite firmelor de salubrizare. Printre care şi a familiei lui.

Legea  99 din 2014, la care şi-a adus contribuţia în calitate de parlamentar, modifică prevederile vechiului act normativ care reglementa activitatea de management al deşeurilor, astfel încât societăţile din domeniu să facă o economie, pentru că nu mai au nevoie de încasatori care să bată din poartă în poartă.

Născut din părinţi campioni, Eduard Martin ar fi trebuit să reprezinte noua generaţie de politicieni care să schimbe din România. Numai că, pe lângă moştenirea politică, politicianul-om de afaceri a preluat şi metehnele vechilor baroni. Deşi are numai 39 de ani, se află deja la al treilea mandat de parlamentar. Este fiul lui Gheorghe Martin, fost prefect PDSR al Constanţei, cel care a pus pe picioare afacerea Polaris, compania de salubritate care are monopolul colectării şi transportului deşeurilor menajere în multe judeţe pe foarte mulţi ani de acum înainte. Gheorghe Martin a fost considerat unul dintre baronii locali ai guvernării Adrian Năstase. În 2004, s-a retras din viaţa publică şi a cedat controlul organizaţiei PSD Constanţa actualului lider Radu Mazăre.

În 2008, Polaris a obţinut prelungirea unui contract mai vechi, din 2008, pe încă 25 de ani, pentru suma de 280 de milioane de euro. Licitaţia prin care compania şi-a asigurat viitorul în fieful pesedist de la malul mării este acum în atenţia DNA, Radu Mazăre fiind urmărit penal pentru o mită de 7 milioane de euro despre care procurorii afirmă că a primit-o de la firma al cărui acţionar este şi Eduard Martin.

În ultimii cinci ani, holdingul patronat de familia fostul prefect a câştigat exclusivitatea în strângerea şi depozitarea gunoiului în Târgu-Jiu, Arad, Alba Iulia, întreg judeţul Teleorman, Mangalia, precum şi în alte câteva zeci de localităţi mai mici. Deputatul
Eduard Martin susţinea acum doi ani  că dezvoltarea firmei s-a datorat exclusiv managementului bun pe care acţionarii l-au implementat, nicidecum poziţiilor politice importante pe care le-au ocupat de-a lungul timpului el sau tatăl său.

“Am ajuns să fim printre primele firme de salubrizare din România, pentru că am câştigat licitaţii. Nu am avut nici o încredinţare directă. Acum avem exclusivitate în strângerea şi depozitarea gunoiului pentru aproximativ un milion cinci sute de mii de persoane. Avem o echipă de manageri foarte bună, care ştie cum să administreze afacerea. Nu cred că relaţiile de prietenie, cu Mazăre sau cu altcineva, au contat“,  îmi declara prosperul om de afaceri.

În Teleorman, Polaris va obţine, în opt ani, venituri de aproape patruzeci de milioane de euro cu investiţii în maşini pentru şefii săi de zonă, după cum am relatat în ediţia de ieri a României libere.

Asta în timp ce angajaţii de rând sunt plătiţi cu salariul minim pe economie şi sunt puşi să vină cu salopetele şi lopeţile de acasă.

Din păcate, societatea noastră are parte de o nouă clasă politică formată din politicieni care au ascendenţi în  vechea generaţie de baroni ai FSN-ului. Eduard Martin, alături de Darius Vâlcov, Elena Udrea, Dan Şova, Monica Iacob, în loc să schimbe România, schimbă confortul din Parlament cu condiţiile precare din arest. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă