26.9 C
București
joi, 13 iunie 2024
AcasăSpecialTânăr care a participat la Untold Festival, găsit SPÂNZURAT

Tânăr care a participat la Untold Festival, găsit SPÂNZURAT

Un tânăr de 25 de ani a pătruns, vineri dimineață, în curtea  catedrei de fiziologie a UMF Cluj şi s-a sinucis. Băiatul a încercat inițiat să se spânzure de gard cu ajutorul curelei sale, dar nu a reușit, astfel că a apelat la niște cabluri din curte, scrie Ziua de Cluj. 

Tânărul a fost găsit la ora 09.00 de un angajat al catedrei care a chemat ambulanța și poliția. Pe scări au fost găsite o haină şi un telefon mobil; tânărul a lăsat în urmă două cutii goale de bere, una chiar la picioarele sale. 

Criminaliștii aflaţi la faţa locului presupun că tânărul venea de la festivalul Untold, întrucât pe mâna stângă a fost găsită o brăţară de acces la festival.

Asupra tânărului decedat nu s-au găsit acte de identitate, însă a fost descoperit un card de consumaţie Untold. 

Potrivit poliţiştilor, persoana decedată este un tânăr de 25 de ani din Baia Mare.

Cele mai citite

Producția industrială a screscut cu mai puțin de 1%

Producţia industrială a crescut, în primele patru luni din acest an, comparativ cu perioada corespunzătoare din 2023, cu 0,8% ca serie brută şi cu...

Ceremonii militare și religioase, de Ziua Eroilor

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) va organiza astăzi, de Ziua Înălţării Domnului Isus Hristos, în marile garnizoane din ţară, precum şi la mausoleele eroilor şi...

Guvernul aprobă un sediu de standard NATO pentru Direcția Generală de Protecție Internă

Guvernul României aprobă construirea unui sediu, conform standardelor NATO, pentru Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) din Ministerul Afacerilor Interne. Hotărârea de Guvern privind noul...
Ultima oră
Pe aceeași temă