19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialTâmplărie de PVC, la Mănăstirea Curtea de Argeș. Ministerul Culturii a demarat...

Tâmplărie de PVC, la Mănăstirea Curtea de Argeș. Ministerul Culturii a demarat o anchetă privind condiţiile în care s-au produs lucrările

Geamuri PVC au fost montate la ferestrele și ușile Bisericii Episcopale "Adormirea Maicii Domnului" din Curtea de Argeș. Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) va verifica modul în care a fost realizată această modificare asupra unui monument istoric, potrivit Mediafax.

Conform sursei citate, Biserica Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” Curtea de Argeş face parte din ansamblul Mănăstirii Argeşului. Din anul 2005, Biserica este inclusă în Programul Naţional de Restaurare, cu lucrări de înlocuire a învelitorii metalice, de curăţare a zidurilor exterioare şi de refacere a frescei.

„În timpul acestor lucrări de restaurare au fost montate, în interiorul bisericii, la uşa de acces şi la ferestrele din pronaos, protecţii de geam termopan, cu tâmplărie PVC, de culoare neutră (maro), reversibile (fixate cu spumă poliuretanică). Protecţiile dublează geamurile originale şi uşa metalică de acces, împotriva prafului şi intemperiilor. Montarea acestor protecţii s-a făcut fără avizul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. În urma repetatelor inspecţii la monument, reprezentantul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Argeş a constatat că protecţiile nu afectează aspectul exterior al monumentului, volumetria sau fresca bisericii, iar înlăturarea lor se poate face fără a deteriora monumentul”, potrivit comunicatului de presă al Ministerului Culturii.

Direcţia judeţeană pentru Cultură Argeş a notificat Episcopia Argeşului şi Muscelului în această privinţă, punându-i-se în vedere ca, la terminarea lucrărilor de restaurare exterioară, protecţiile să fie demontate, arată sursa citată.

Lucrările de restaurare ar trebui să se încheie în această toamnă.

„Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va trimite o echipă pentru a verifica activitatea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Argeş şi pentru a constata dacă, în urma acestui episod, se impun sau nu sancţiuni”, conchide sursa menţionată.

În spaţiul public au apărut, în ultimele zile, informaţii conform cărora Mănăstirea Curtea de Argeş ar fi fost modernizată folosindu-se geamuri de tip PVC, motiv pentru care ar putea fi exclusă de pe lista potenţialelelor obiective UNESCO.

Cele mai citite

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...
Ultima oră
Pe aceeași temă