10.7 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialTalibanii au negat că s-ar fi întâlnit cu Vladimir Putin

Talibanii au negat că s-ar fi întâlnit cu Vladimir Putin

Talibanii au negat că ar fi avut o întrevedere cu şeful statului rus, Vladimir Putin, pe tema ameninţării pe care o reprezintă gruparea Stat Islamic, aşa cum a scris ziarul britanic The Sunday Times, informează Mediafax.

Un oficial rus de rang înalt a declarat, săptămâna trecută, că interesele Rusiei “coincid în mod obiectiv” cu cele ale talibanilor în lupta împotriva grupării Stat Islamic, care are un bastion în estul Afganistanului, potrivit Reuters. Mai mult, el a precizat că au fost stabilite canale de comunicaţii cu talibanii, cu scopul de a face schimb de informaţii.

Moscova, care în prezent conduce o campanie de bombardamente în Siria împotriva grupării Stat Islamic, este îngrijorată de posibila extindere a mişcării radicale din Afganistan în statele vecine precum Tadjikistan sau Uzbekistan.

Potrivit unui comunicat, talibanii au afirmat că sunt în contact cu ţări din regiune. Cu toate acestea, au negat că ar fi discutat despre un sprijin împotriva Statului Islamic. Astfel, ei au subliniat că “nu văd nevoia de a primi ajutor din partea nimănui”.

Citeşte şi:  Talibanii au difuzat o înregistrare cu liderul lor, mollahul Mansour, pentru a dovedi că este teafăr

“Emiratul Islamic are contacte cu multe ţări regionale pentru a pune capăt invaziei americane din ţara noastră şi considerăm că acesta este dreptul nostru legitim”, a subliniat organizaţia islamistă.

Publicaţia britanică The Sunday Times a citat un comandant taliban care afirma că Putin s-a întâlnit în septembrie cu liderul talibanilor, mollahul Akhtar Mansour, pentru a discuta despre un posibil sprijin din partea Rusiei.

“Putin s-ar fi întâlnit cu Mansour la cină, seara târziu, la o bază militară din Tadjikistan, în septembrie”, a relatat publicaţia, adăugând că un purtător de cuvânt al Kremlinului a precizat că aceste informaţii “nu sunt relevante”.

Mansour, mult timp adjunct al fondatorului mişcării talibane, mollahul Mohammad Omar, a preluat conducerea grupării după anunţul din iulie potrivit căruia Omar a murit în urmă cu peste doi ani, iar decesul său a fost ţinut secret.

Militanţii talibani au avut confruntări cu grupări care au jurat credinţă organizaţiei Stat Islamic, în special în provincia estică Nangarhar, unde contestă conducerea talibanilor asupra insurgenţei. Confruntarea ar putea avea de asemenea legătură cu o luptă internă între talibani, întrucât unii dintre ei resping conducerea lui Mansour.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă