12.8 C
București
luni, 14 octombrie 2024
AcasăSpecialSute de hectare cadou pentru prietenii lui Radu Stroe

Sute de hectare cadou pentru prietenii lui Radu Stroe

Elena Udrea a lansat joi seara un atac furibund impotriva premierului Tariceanu cu o zi inaintea Congresului extraordinar al PNL de ieri. Acuzata de presa ca a incasat ilegal 395 de milioane de lei in 2005 de la RA-APPS pentru a reprezenta regia intr-o instanta din Franta, desi nu avea dreptul sa faca acest lucru, Elena Udrea a contraatacat, in cadrul unei emisiuni la Antena 3, acuzandu-i, la randul sau, pe liberali ca folosesc RAAPPS pentru a satisface interesele clientelei politice.
Elena Udrea a recunoscut ca a incasat cele aproape 400 de milioane de la regie, insa a spus ca in prezent aceasta este reprezentata in instante de „case de avocatura apropiate familiei Tariceanu”: „Sunt avocati care sunt fosti colegi ai doamnei Ioana Tariceanu. Tuca si asociatii, Musat, cel mai important, care lucreaza acum pentru regie, este domnul avocat Iordanescu, avocatul domnului Patriciu si al domnului Razvan Petrovici. Din cate am inteles, domnul avocat Iordanescu, dupa ce PNL a preluat conducerea RA-APPS, a semnat intr-o singura zi in jur de sapte contracte cu o valoare de aproximativ 50.000 de euro”.

Finul lui Magureanu si prietenul tuturor

De asemenea, Elena Udrea a spus ca dupa ce PNL a preluat conducerea regiei, Radu Stroe, secretarul general al Guvernului, a incredintat mai multe terenuri, fara licitatie, unui apropiat al sau, Razvan Petrovici, care este finul lui Virgil Magureanu. „In data de 21 august, Radu Stroe si-a dat avizul pe un proiect de hotarare de consiliu a RA-APPS prin care se propunea ca ferma Vlasiei, fostul proiect Dra-cula, cel pe care atat de mult l-au criticat atunci – si aveau dreptate sa-l critice – domnul Tariceanu si PNL. Asa de tare l-au criticat si au vrut sa-l desfiinteze ca acum dau 400 de hectare si i le incredinteaza domnului Razvan Petrovici printr-o firma pe care acesta o are, si anume firma SC Dacia, companie de investitii SRL, cu un unic asociat, SC Aglaos Ltd. Aceasta societate la vremea aceea a fost acordul de principiu, iar pe data de 6 decembrie s-a semnat inclusiv contractul de asociere de catre RA-APPS. A aflat presa ceva? N-a aflat nimic. Acelasi domn Razvan Petrovici, apropiat al familiei Constantinescu si finul domnului Virgil Magureanu, este beneficiarul unei investitii sau proiectului de realizare a unei investitii, complex rezidential cu functiuni multiple in Bulevardul Expozitiei nr. 22-30, sectorul 1, care presupune punerea la dispozitie catre firma Comercial Center Development SRL, tot o firma a domnului Petrovici, a 8 hectare de teren in spate la World Trade Center. Toate astea pentru ca e bun prieten cu domnul Radu Stroe”, a spus fostul sef al Cancelariei prezidentiale.

Stroe dorea o relatie „ascunsa”

Mai mult decat atat, Elena Udrea a sutinut ca Radu Stroe i-a propus „un parteneriat” in urma caruia ea ar fi urmat sa-l ajute pe liderul PNL sa ajunga director la SRI: „Domnul Radu Stroe mi-a propus un parteneriat, unul in care probabil se astepta ca eu sa-l ajut sa devina ori ministrul Apararii, ori directorul SRI. Si, sigur, sa facem impreuna afaceri la RA-APPS”. Intrebata daca Radu Stroe i-a cerut sprijinul pentru a ajunge intr-una din cele doua functii, secretarul executiv a spus ca aceasta a fost concluzia la care a ajuns. „Aceasta este concluzia pe care am tras-o eu, ca astea erau cele pe care puteam sa le ofer eu din diverse alte discutii care au avut loc”, a spus Elena Udrea, care a adaugat ca nici ea nu stie cum l-ar fi putut ajuta pe Radu Stroe sa ajunga intr-una din cele doua functii. Elena Udrea a afirmat ca Radu Stroe vroia o relatie buna cu Cotroceniul, „ascunsa”, pentru ca, fiind membru al echipei premierului Calin Popescu Tariceanu, nu putea sa fie una evidenta. Udrea sutine ca nu a vorbit niciodata cu Radu Stroe, ci au comunicat doar prin interpusi.

Razvan Petrovici: „Elena Udrea este trompeta prezidentiala”

Razvan Petrovici i-a dat replica Elenei Udrea, spunand ca aceasta este „trompeta prezidentiala” si ca el „se simte flatat” de atentia pe care i-o acorda. Petrovici a sustinut, in aceeasi emisiune la Antena 3, ca „nu are nici o legatura cu RA-APPS”, insa a afirmat ca „l-a sustinut cu bani pe Traian Basescu, in campania electorala pentru Primarie, in 2000”.
In ceea ce priveste acuzatiile referitoare la afacerea cu terenul de opt hectare de la RA-APPS, Petrovici a spus: „Si daca s-a facut o afacere cu teren, pai tara asta are milioane de hectare, sta problema in opt hectare sau cat a mentionat doamna Udrea?”.

Cele mai citite

Lovit cu ciocanul în cap în parcarea unui cartier din București

Un incident extrem de violent a avut loc în cartierul Militari Residence din București. Un tânăr de 29 de ani a fost atacat brutal...
Ultima oră
Pe aceeași temă