27.8 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialSupermeci în Gruia

Supermeci în Gruia

CFR Cluj deschide noul sezon cu meciul din Supercupa României, duminică, împotriva Unirii Urziceni.

Nici nu a cucerit bine al şaselea trofeu din ultimii trei ani, că CFR Cluj se pregăteşte, deja, pentru al şaptelea. Prima ediţie în noul format al Supercupei României va avea loc duminică, la Cluj, când CFR va primi vizita vicecampioanei Unirea Urziceni. Din postura de câştigătoare a campionatului şi a Cupei României, CFR Cluj a forţat mâna Federaţiei, care a decis să implementeze şi în fotbalul românesc modelul străin, în care o câştigătoare a eventului poate disputa Supercupa împotriva ocupantei locului secund la finalul campionatului. Astfel, cu o săptămână înainte de debutul noului sezon al Ligii I, CFR Cluj îşi va apăra trofeul cucerit anul trecut în faţa aceleia şi echipe, dar de data aceasta pe teren propriu.

Trei săptămâni departe

„Avem un meci foarte greu în faţă şi suntem optimişti că putem continua seria cuceririi trofeelor cu o nouă supercupă. Am demonstrat în meciurile amicale că avem forţă, valoare şi putem înscrie multe goluri. Am pierdut meciul cu Slavia Praga, dar mai bine că acest eşec a venit într-un meci amical decât într-unul oficial. Suntem favoriţi duminică şi vom face tot posibilul să câştigăm cu Urziceniul, mai ales că vom juca în faţa propriilor suporteri. Avem valoare şi mentalitate de campioni şi trebuie să câştigăm şi acest trofeu”, a declarat preşedintele clujenilor, Iuliu Mureşan. CFR s-a întors cel mai târziu din vacanţă dintre echipele din prima ligă şi, din acest motiv, a decis să efectueze un singur cantonament în această vară. Clujenii se află din 25 iunie la Abtenau, în Austria, şi vor reveni în România abia vineri, cu 48 de ore înainte de meciul din Supercupă. „Am considerat această variantă mai bună decât să facem două cantonamente. Există o stare de oboseală, dar aceasta va dispărea până duminică”, a explicat şeful din Gruia. 

Preţuri de criză

Biletele pentru meciul de duminică, ora 20.30, se vor pune în vânzare joi dimineaţă la casele de bilete ale stadionului din Gruia. Federaţia Română de Fotbal, organizatoarea Supercupei, a decis ca preţurile să nu fie prea mari, astfel că cel mai ieftin tichet costă 5 lei, la peluză, iar cel mai scump, la tribuna I, va fi doar 30 de lei. Au fost oprite şi pentru Unirea câteva sute de bilete, iar 30% din încasări vor fi donate familiilor din Moldova afectate de inundaţii.

Cele mai citite

Stingeți lumina. Incompetența o lăsăm aprinsă

Există o propoziție care mă înfurie mai mult decât toate celelalte: „Faceți economie la energie.” A devenit un obicei periculos în ultima vreme, să...

SRI, după atacul cibernetic de la ANCPI: „Nicio arhitectură de securitate” nu poate compensa parolele slabe și vulnerabilitățile necorectate

Serviciul Român de Informații (SRI) susține că protecția cibernetică a instituțiilor publice depinde în primul rând de măsurile de securitate implementate de fiecare organizație.Reacția...

Escrocheria „văduvelor negre” se extinde în Rusia. Femeile se căsătoresc cu soldați înainte de plecarea acestora pe front pentru a încasa despăgubiri

O schemă de fraudă cunoscută sub numele de „văduva neagră” ia amploare în Rusia, potrivit autorităților și presei de stat.În centrul fraudei se află...
Ultima oră
Pe aceeași temă