14.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialSummit între GIGANŢII economici din Asia de Est

Summit între GIGANŢII economici din Asia de Est

China, Coreea de Sud şi Japonia intenţionează să organizeze un summit trilateral la toamnă, cu ocazia căruia premierul japonez Shinzo Abe şi preşedinta sud-coreeană Park Geun-hye ar putea avea prima lor întâlnire bilaterală, informează Mediafax.

Potrivit Nikkei, summitul ar putea avea loc în septembrie sau noiembrie, la Seul, la Busan sau pe Insula Jeju.

Citeşte şi: SUA şi Japonia au testat în Pacific noile RACHETE pentru România

O decizie în acest sens urmează să fie anunţată la începutul săptămânii viitoare, după o întrevedere, la Toyo, între ministrul japonez de Externe Fumio Kishida şi omologul său sud-coreean Yun Byung-se, potrivit cotidianului nipon Nikkei.

Ultimul summit între cei trei giganţi economici din Asia de Est a avut loc acum trei ani, la Beijing.

Cele mai citite

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă