18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialSugestie pentru Grecia: refugiaţi contra datorie

Sugestie pentru Grecia: refugiaţi contra datorie

Grecia şi-ar putea plăti imensa datorie faţă de creditorii internaţionali amenajând în insulele din Marea Egee tabere unde să găzduiască permanent refugiaţii care doresc să ajungă în vestul Europei, a sugerat duminică preşedintele ceh, Milos Zeman, transmite agenţia Reuters, citată de Agerpres

El a declarat, în timpul unui interviu televizat, că această idee a venit din partea unuia dintre consilierii săi. Zeman a apreciat-o drept ‘o idee originală prin care s-ar împuşca doi iepuri dintr-un foc’. Pe de o parte, Uniunea Europeană ar opri valul de refugiaţi, iar pe de altă parte s-ar rezolva şi problema datoriei externe a Greciei, care oricum nu va putea fi plătită vreodată, a apreciat şeful statului ceh. 

Preşedintele Zeman se remarcă adesea prin declaraţii ce ies din tiparul funcţiei. De exemplu, în luna decembrie el a calificat drept ‘tribut’ ajutorul financiar promis de UE Turciei pentru ca aceasta din urmă să oprească migranţii, făcând şi o paralelă între situaţia actuală a blocului comunitar şi declinul Imperiului Roman. ‘Dacă aţi învăţat istoria, ştiţi cum a sfârşit Imperiul Roman. Tributul nu l-a salvat’, a spus atunci preşedintele ceh. 

Cele mai citite

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...

Ce poți face în cea mai lungă vacanță școlară?

În perioada de dinaintea celei mai lungi vacanțe școlare din ultimele Sărbători de Paști, părinții au luat cu asalt agențiile de turism pentru a-i...
Ultima oră
Pe aceeași temă