18.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialSUA transmite o SOMAȚIE Rusiei. Ce se întâmplă în Siria

SUA transmite o SOMAȚIE Rusiei. Ce se întâmplă în Siria

SUA a transmis o somație Rusiei să nu mai atace insurgenții din Siria și să bombardeze doar zonele ocupate de reţeaua teroristă Stat Islamic.

Avertismentul a fost efectuat prin intermediul coaliţiei internaţionale pe care SUA o conduce și care efectuează raiduri în Siria. Rusia a fost acuzat că aviaţia sa militară atacă insurgenţi. 

"Cerem Federaţiei Ruse să înceteze imediat atacurile împotriva opoziţiei siriene şi a civililor şi să îşi concentreze eforturile pe bombardarea reţelei teroriste Stat Islamic", a comunicat coaliţia internaţională, din care fac parte Statele Unite, principalele puteri europene, ţări arabe şi Turcia.

"Exprimăm o preocupare profundă privind consolidarea forţelor militare ruse în Siria şi mai ales referitor la raidurile aeriene ruse efectuate în oraşele Hama, Homs şi Idlib, care s-au soldat cu victime civile şi nu au vizat poziţiile teroriştilor grupului Stat Islamic", precizează coaliţia.

Rusia, principalul aliat internaţional al regimului de la Damasc, a iniţiat miercuri raiduri aeriene în Siria, vizând, oficial, reţeaua teroristă Stat Islamic. Conform unor surse, aviaţia militară rusă a atacat poziţii insurgente, spre nemulţumirea Statelor Unite şi a altor ţări occidentale, care oferă susţinere opoziţiei siriene. O coaliţie internaţională coordonată de Statele Unite efectuează de un an raiduri aeriene împotriva poziţiilor teroriste din Irak şi Siria.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a criticat marţi pe omologii săi din SUA şi Franţa, Barack Obama şi Francois Hollande, care fac apel în mod frecvent la înlăturarea liderului sirian Bashar al-Assad. Barack Obama a cerut luni, de la tribuna ONU, înlăturarea regimului din Siria, însă Vladimir Putin a respins ideea, pledând pentru stabilitate în Orientul Mijlociu şi în nordul Africii.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.

Cele mai citite

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă