-6.6 C
București
miercuri, 14 ianuarie 2026
AcasăSpecialSUA l-a avertizat pe noul lider al TALIBANILOR că ori va intra...

SUA l-a avertizat pe noul lider al TALIBANILOR că ori va intra în istorie, ori va fi lichidat

Misiunea NATO în Afganistan l-a avertizat joi pe noul lider al talibanilor, mollahul Haibatullah Akhundzada, că are şansa istorică de a se transforma în primul lider insurgent care a semnat un acord de pace, transmite EFE citată de Agerpres.

În caz contrar,  Haibatullah Akhundzada riscă să aibă aceeaşi soartă ca predecesorul său, mollahul Akhtar Mansoor, afirmă NATO.

După cum se știe, Akhtar Mansoor a fost ucis într-un atac cu dronă, organizat de SUA, sâmbătă, în apropierea graniţei afgano-pakistaneze.

'Sperăm din toată inima că va alege pacea şi că se poate transforma într-un lider care să intre în istorie', a declarat generalul de brigadă Charles Cleveland, adjunctul şefului personalului pentru comunicaţii al forţelor americane şi ale NATO din Afganistan, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Kabul. 

Militarul american a insistat că mollahul Haibatullah Akhundzada trebuie să aibă 'capacitatea de a fi un om al păcii şi un om care să facă istorie, să facă ceva cu adevărat pozitiv pentru naţiunea sa, contribuind la încheierea violenţelor şi la clădirea unui Afganistan mai bun'. Cealaltă opţiune a noului mollah 'este de a fi încă un lider taliban care-şi trimite fiii să moară în luptă, se poate ascunde şi, în cele din urmă, va sfârşi cel mai probabil la fel ca alţi lideri pe care i-au avut talibanii', a adăugat generalul american. 

Generalul Cleveland a apreciat că, pe termen scurt, misiunea aliată 'nu se aşteaptă la schimbări semnificative pe câmpul de luptă'. Noul mollah 'va avea nevoie de timp pentru a-şi consolida puterea', a comentat generalul american. În opinia sa, Haibatullah Akhundzada este mai degrabă un lider religios, un expert în justiţia islamică, dar fără experienţă pe câmpul de luptă, spre deosebire de predecesorul său. 'Mansoor era o ameninţare directă pentru Statele Unite, pentru forţele de coaliţie şi cele afgane, pentru poporul afgan şi era un obstacol în calea păcii', a mai spus generalul american. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Donald Trump îi îndeamnă pe americani și pe aliații SUA să părăsească Iranul. Președintele SUA „va acționa în consecință”

Donald Trump a declarat reporterilor, după aterizarea Air Force One la baza Andrews, că administrația sa va analiza „întreaga situație care se întâmplă în...

Donald Trump îi îndeamnă pe americani și pe aliații SUA să părăsească Iranul. Președintele SUA „va acționa în consecință”

Donald Trump a declarat reporterilor, după aterizarea Air Force One la baza Andrews, că administrația sa va analiza „întreaga situație care se întâmplă în...

Reglementări și reduceri la cabinetele demnitarilor. Cum va funcționa și Poliția Locală

Unitățile administrativ-teritoriale cu numărul locuitorilor mai mic de 4.500 nu pot înființa poliție locală decât dacă cheltuielile secțiunii de funcționare sunt asigurate integral din...
Ultima oră
Pe aceeași temă