11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialSUA. Demisia șefei „îngerilor păzitori“ ai preșdintelui

SUA. Demisia șefei „îngerilor păzitori“ ai preșdintelui

Directorul Secret Service, Julia Pierson, prima femeie care a condus această agenţie, a demisionat, pe fondul criticilor crescânde generate de incidente repetate ce au dezvăluit fisuri în sistemul de securitate al Casei Albe şi de modul în care a gestionat aceste violări ale securităţii, ea fiind acuzată de declaraţii publice înşelătoare. Pierson a fost numită de Obama în urmă cu 18 luni, pentru a reface imaginea agenţiei, afectată atunci de un scandal de prostituţie în Columbia.

După audierea prea puţin convingătoare a Juliei Pierson în Congres, unde a trebuit să explice cum un intrus înarmat cu un cuţit a sărit peste gardul Casei Albe la 19 septembrie şi a ajuns în clădire, într-o cameră de conferinţe, ea şi-a prezentat demisia urmare a intensificării criticilor aleşilor democraţi. Pierson a precizat că demisionează şi din cauză că a pierdut încrederea preşedintelui Obama în agenţia pe care a condus-o, a cărei misiune este protecţia liderului american.

Citește și: Julia Pierson, directoarea Secret Service a demisionat

Mitul inviolabilităţii Casei Albe şi a securităţii impenetrabile a locatarilor acestei clădiri oficiale s-a prăbuşit la 19 septembrie. Profesionalismul celor din Service Secret a fost grav lezat şi incidentul a costat funcţia primei femei care a fost numită la conducerea Agenţiei, aleasă să refacă imaginea acestui organism afectat de scandaluri. Susţinerea Juliei Pierson a scăzut simţitor, în mare parte din cauză că nu a informat despre o fisură de securitate la Atlanta, luna trecută, când un bărbat înarmat a fost lăsat să urce în acelaşi ascensor cu Obama la Centers for Disease and Prevention. În pofida unei întrevederi cu preşedintele, săptămâna trecută, Pierson l-a informat pe Obama despre acest incident doar cu câteva minute înainte de a fi dezvăluită de media de seară. Josh Earnest, secretar de presă la Casa Albă, a declarat că întârzierea Juliei Pierson de a spune preşedintelui acest incident a fost un element esenţial în „rapoartele recente privind performanţa agenţiei“, determinându-l să decidă că Secret Service are nevoie de noi responsabili. Într-un comunicat, Jeh C.Johnson, secretar al departamentului Homeland Security, care supervizează Secret Service, a anunţat numirea lui Joseph Clancy, fost agent al Secret Service însărcinat cu Divizia de protecţie prezidenţială ca director interimar.

„Speedy“ Gonzales

Pentru Julia Pierson, demisia a pus capăt a două săptămâni tumultoase care au început când Omar J. Gonzalez, 42 ani, veteran al războiului din Irak, a evitat capturarea sărind gardul de securitate al Casei Albe, a fugit peste peluza din nord, a intrat prin uşa deschisă şi a răsturnat un agent, traversând în fugă holul de intrare ajungând în East Room, site-ul prezidenţial al conferinţelor de presă şi al altor evenimente oficiale.

Iritarea a crescut după ce s-a aflat că rapoartele Service Secret dădeau impresia că Gonzalez ar fi fost arestat chiar în interiorul uşii de nord. Dar lovitura a venit marţi seara când Washington Examiner a semnalat incidentul din Atlanta. Poliţia a confirmat mai târziu că responsabilii Secret Service nu au fost la curent că agentul privat de securitate care a urcat în ascensor cu Obama era înarmat. Au descoperit arma după ce începuse să îl fotografieze pe preşedinte şi au acţionat neprofesionist.

Citește și: SUA: Încă o GAFĂ IMENSĂ a Secret Service. Un bărbat care a urcat în lift cu Obama avea O ARMĂ asupra sa

Poliţiștii au precizat că Secret Service a început rapid o anchetă şi câteva ore după incident agenţii superiori s-au întâlnit în biroul din Atlanta cu agenţii locali pentru demararea „unei analize după acţiune“ pentru a decide ce s-a petrecut şi cum s-ar putea evita un astfel de incident în viitor.

În Congres, republicanii şi democraţii au cerut anchete independente privind faliile de securitate şi au cerut un răspuns din partea agenţiei referitor la un incident din 2011, când un bărbat a tras şapte gloanţe de mare putere în faţada Casei Albe.

Agenţie cu pretenţii „macho“

Preşedintele Obama a numit un veteran al serviciilor secrete americane, Julia Pierson, la conducerea Secret Service, prima femeie în această funcţie din istoria de 148 de ani a agenţiei, la un an de la scandalul de prostituţie care a pătat reputaţia uneia dintre cele mai prestigioase instituţii americane de aplicare a legii. Ea a preluat o agenţie cu eticheta de club masculin, unde 90% sunt bărbaţi care nu par deschişi spre o schimbare de mentalitate. Pierson şi-a început cariera ca agent la Miami în urmă cu trei decenii şi alegerea ei a venit după un an extrem de dificil al Secret Service, implicat într-un scandal în Columbia.

Mai mulţi agenţi trimişi la Cartagena pentru a pregăti vizita preşedintelui Obama pentru un summit al liderilor din emisfera occidentală, au adus prostituate în camerele lor de hotel unde a izbucnit un scandal legat de plata lor. În total, 13 agenţi şi ofiţeri de sex masculin au fost implicaţi în acel scandal şi au urmat demiteri. Au fost instaurate noi reguli privind utilizarea alcoolului în călătoriile internaţionale şi după o lună, şeful agenţiei, Sullivan a demisionat cerându-şi scuze pentru scandal.

Există o epocă „post-Kennedy“ în istoria Secret Service care are ca misiune nu numai lupta contra fraudei financiare, ci mai ales protecţia personalităţilor cele mai înalt plasate în SUA. La 22 noiembrie 1963, JFK este asasinat la Dallas, în maşina sa Cadillac, a schimbat totul pentru această agenţie de protecţie. Moartea celui de al 35-lea preşedinte al Statelor Unite a marcat naşterea Secret Service demn de acest nume. În cursul celor cinci decenii care au urmat sasinării lui JFK, numărul agenţilor a ajuns la 4.400 şi bugetul este de 1,9 miliarde dolari. În 1963, Secret Service avea 350 agenţi – din care 28 au fost la Dallas – iar bugetul depăşea puţin 5 milioane dolari.

Astăzi, preşedintele Barack Obama se deplasează într-o limuzină botezată „Bestia“, o maşină de 7 tone, echipată cu un sistem anti-incendiu şi o cameră cu vedere nocturnă. Cortegiul prezidenţial în prezent cuprinde cel puţin 30 de vehicule, un spectacol demn de privit. Motociclete şi maşini de poliţie urmează limuzina prezidenţială, la care se adaugă ambulanţe şi alte maşini speciale.

Secret Service a luat naştere în 1901, după asasinarea preşedintelui Wil-liam McKinley, când Congresul a însărcinat agenţia să protejeze şeful statului. Secret Service este predecesorul FBI, prima agenţie americană de informaţii interne şi contraspionaj.

Organizaţia a încredinţat responsabilităţile sale FBI-ului la crearea acestuia în 1908. Înainte, Secret Service avea cu totul altă misiune – lupta contra falsificării banilor. În prezent, agenţia continuă să lupte contra fraudei fiscale, dar şi contra falsificării cărţilor de identitate şi a spălării banilor.   

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă