15.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialSUA vinde bombe Arabiei Saudite. Ce sumă de bani vor încasa

SUA vinde bombe Arabiei Saudite. Ce sumă de bani vor încasa

 Administraţia SUA a autorizat, luni, vânzarea de bombe către forţelor aeriene ale Arabiei Saudite, pentru a susţine lupta împotriva rebelilor houthi din Yemen, informează Mediafax.

Potrivit AFP, această vânzare ar trebui aprobată de Congres în momentul în care avioanele Arabiei Saudite bombardează rebeli houthi în Yemen. SUA vor primi, de la Arabia Saudită, suma de 1,3 miliarde de dolari.

Deşi raidurile din Yemen au ucis numeroşi civili, Statele Unite îl susţin pe aliatul lor saudit, angajat în egală măsură în coaliţia anti-islamistă condusă de Washington în Irak şi Siria şi declară că doresc o “soluţie paşnică”, pentru rezolvarea conflictelor.

Citeşte şi: American luat ostatic, mort în Yemen

“Cerem rebelilor huthi să înceteze să hărţuiască şi să atace cetăţenii şi teritoriul saudit şi susţinem procesul derulat de ONU, care reprezintă o soluţie paşnică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Mark Toner.

Comanda saudită cuprinde 12.000 de bombe cu greutatea între 200 şi 900 de kilograme, 1.500 de bombe antibuncăr şi 6.300 de bombe ghidate de tip Paveway II şi Paveway III. În afară de aceste bombe, saudiţii trebuie să primească echipamente care să le permită să ghideze bombe prin satelit.

 

Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...
Ultima oră
Pe aceeași temă