33.8 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăSpecialStudenţii învaţă să facă afaceri

Studenţii învaţă să facă afaceri

Ministerul Educaţiei a lansat la Universitatea Ovidius conceptul inovativ de „bursă de proiecte”, în cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană.

Bursa va funcţiona ca o platformă on-line unde studenţii îşi vor putea posta ideile de afaceri, vor primi feedback şi evaluări din partea mediului economic şi a celui academic. Mai mult, platforma le oferă studenţilor şansa de a găsi modalităţi de implementare pentru proiectele lor. „Proiectul este o mare oportunitate pentru studenţi întrucât se axează pe două direcţii complementare: partea teoretică, prin predarea unor cursuri privind mecanismele pieţelor bursiere, posibilităţile de promovare a proiectelor etc., şi partea aplicativă, prin posibilitatea de a posta planuri de afaceri direct pe platforma bursei de proiecte”, a declarat managerul proiectului, Codrin Doru Lungu. „Bursa de proiecte va simula condiţiile de pe o piaţă reală, în care cererea se întâlneşte cu oferta. Studenţii se vor familiariza cu etapele de bază ale dezvoltării unui plan de afaceri. Cunoştinţele deprinse astfel îi vor ajuta să dezvolte planuri de afaceri cu un mare potenţial”, a spus Victor Ciupină, rectorul Universităţii Ovidius.

Bursa de proiecte este un proiect strategic la nivel naţional, care se înscrie pe Axa prioritară 1 – „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul major de intervenţie: 1.2 – „Calitate în învăţământul superior”.

Proiectul îşi propune să dezvolte cultura de tip inovativ – antreprenorial în mediul universitar românesc, prin crearea unei burse online de proiecte, un loc de întâlnire pentru studenţii antreprenori, mediul academic şi mediul business. Pe lângă universitatea din Constanţa mai participă instituţii academice din Ploieşti, Bucureşti şi Suceava.

 

Cele mai citite

Prețurile din industrie au urcat cu aproape 13% într-un an. Energia și produsele petroliere conduc scumpirile

Cele mai mari majorări fiind înregistrate în sectorul energetic și în industria de prelucrare a țițeiuluiPrețurile producției industriale au înregistrat o nouă creștere în...

Iranul susține că a renunțat la un atac asupra Ucrainei, după un presupus incident în Marea Caspică

Teheranul afirmă că a luat în calcul lovituri asupra unor obiective din Ucraina, după ce a acuzat Kievul că a atacat o navă comercială...

Primul contingent de pompieri români s-a întors din Franța, după misiunile de luptă cu incendiile de pădure

Pe durata misiunii, salvatorii au fost integrați în dispozitivul operativ coordonat de autoritățile franceze și au intervenit în mai multe zone afectate de incendii...
Ultima oră
Pe aceeași temă