Fiecare zi a României în Europa care trece fara pregatire, fara ajustari imediate la realitate loveste în cineva, ca e vorba de oameni care au de platit taxe sau care vor sa-si vînda produsele agricole într-o piata. Asa cum acum doi ani nu cercetam ca sa întelegem ce urma sa ni se întample, asa cum acum un an nu planificam pe baza cercetarii, nici azi nu ne adaptam politicile la ce se întampla, si cu exceptia unui numar impresionant de smecheri gata sa profite de orice situatie nimeni nu se ocupa de integrarea noastra. O sa facem din integrare ce am facut din capitalism, un no man’s land pentru cine e mai tare! Asa ca, în timp ce dvs. urmareati pe ecranele televizoarelor saptamana trecuta consecintele atacului sinucigas cu bomba al Elenei Udrea, care a aruncat în aer aproape toata puterea portocalie, am citit pentru dvs. schitele programelor de postaderare în timpul economisit prin autoretragerea din orice emisiune de televiziune (iertare, colegi prin presa audiovizuala), si stimulata fiind de oamenii care m-au oprit în piete asaltandu-ma cu întrebari legate de noile reglementari UE în vigoare. Guvernul ar fi trebuit sa orchestreze si sa finanteze toata aceasta activitate de pregatire si informare, nu sa faca spoturi imbecile care prefera sa spuna la oameni “Informeaza-te” în loc sa foloseasca timpul sa-i informeze, si pe care s-au cheltuit literalmente milioane de euro din bani europeni.
Nici o strategie din cele citite de mine nu e satisfacatoare. Atat la nivel general, cat si la nivel sectorial lipseste acea secventiere tipica unei strategii reale care arata ca autorii au înteles legatura dintre cauze si efecte. Lucrul nu ma surprinde, pentru ca stiu cat de necercetate sunt mare parte din domeniile despre care vorbim. Cum ai putea sa stii în detaliu ce urmeaza sa faci într-un domeniu în care adesea nici nu stii bine cum stai? Disputa pe tema cresterii sau scaderii evaziunii în urma taxei pe viciu între dnii Tariceanu si Bodu este tipica pentru starea de orbire în care se afla perpetuu guvernantii nostri, care nu au un sistem de cercetare si feedback pe masura ce avanseaza (n-au avut niciodata), si ca atare pot avea pareri cu totul opuse despre ce li se întampla si lor, si tarii. Guvernare pe baza de necunoastere, asta avem noi, si informatiile la guvern vin sub forma de socuri, ca e vorba de soferi de tir care ocupa vama, ciobani care fac reuniuni pe drumuri nationale sau grevisti.
Astea fiind zise, obiectivele strategiilor sunt în linii mari asemanatoare si dezirabile. Guvernul vrea sa avem 33% energie din surse regenerabile pana în anul 2010, dl Stolojan vrea sa ne flexibilizeze piata de munca, foarte bine! Si? Astea sunt obiective, cum le vom atinge, finanta etc.? Mai ales la capitolul esential de dezvoltare rurala vezi ce nepregatiti suntem. Avem azi zeci de mii de oameni care nu figureaza în statistici nici ca someri, nici ca ocupati, micii producatori care nu mai au voie sa-si desfaca la oras produsele. Nu e un rand despre ei nicaieri, doar daca nu ei sunt cei despre care programul guvernului spune ca trebuie atrasi din ocupatii agricole în alte sectoare. Sa înteleg ca suntem pregatiti sa le oferim locuinte de serviciu la ciobanii care vor renunta la transhumanta ca sa se angajeze în Bucuresti?
Asa cum scriam saptamana trecuta, riscul e de dezintegrare. Daca nu creezi solutii pentru categorii, ele se vor sparge în oameni. Unii se vor descurca (plecand), altii nu. Dar tara pe ansamblu va suferi. Superficialitatea dintotdeauna si iresponsabilitatea temporara par sa se adune zilele astea într-un cocktail exploziv. Mai ales ca alternativa la cele trei partide mari, PSD, PNL si PD, care toate au o vina pentru pregatirea slaba a aderarii, nu sunt niste partide mai bine pregatite, ci Vadim Tudor si Becali, care nu au nevoie de nici o strategie. Ei poarta dezintegrarea pe umar ca un steag de chemare la lupta.
Presupunand, cum e probabil, ca politica noastra va ramane în afara problemelor tarii, ca o confruntare între grupuri de interese cu niste partide anexate lor, am doua solutii de propus acelor decidenti care mai au putin patriotism si instinct de conservare. Unu, sa mergem înainte indiferent de motiuni si suspendari cu ideea de a crea un nivel de dialog si chiar de lucru din toate partidele si din sectorul privat pentru realizarea unei strategii macar la problemele mai presante. Doi, sa mobilizam societatea civila si presa pentru ideea ca într-o tara cu politicieni mai curand iresponsabili nivelul politic din administratie trebuie redus, nu crescut, astfel încat sa ne ocrotim macar pe viitor de asemenea socuri. Sa redefinim mai îngust pozitiile politice si sa le facem inamovabile pe celelalte. În afara de bietul Leonard Orban, care si-a racit gura saptamana asta degeaba, nu stiu la cine pot avea trecere asemenea idei. Le lansez oricum. Nepractice cum par, sunt mai practice decat ideea ca votand pe X sau pe Y ne vom alege cu o alta calitate a guvernarii. Ideea ca alegerile rezolva probleme precum cele semnalate de mine aici mi se pare adevarata utopie.
