6.1 C
București
marți, 5 martie 2024
AcasăSpecialStilul de viaţă determină peste 40% din cazurile de cancer

Stilul de viaţă determină peste 40% din cazurile de cancer

Peste 40% din totalul cazurilor de cancer ar putea fi prevenite dacă oamenii ar face alegeri mai sănătoase în ceea ce priveşte stilul de viaţă, afirmă autorii unui studiu publicat recent în Marea Britanie, informează bbc.com, citat de Mediafax.

Fumatul reprezintă cel mai important factor de risc care poate fi evitat. Pe locul al doilea în acest clasament se află dietele nesănătoase, potrivit celor mai recente date analizate de organizaţia Cancer Research UK.

Organizaţia britanică îi îndeamnă pe oamenii din lumea întreagă să se gândească la sănătatea lor atunci când adoptă celebrele “hotărâri de Anul Nou”. Limitarea consumului de alcool şi practicarea cu regularitate a exerciţiilor fizice se află pe lista hotărârilor sănătoase.

Potrivit datelor oficiale, analizate pe o durată de cinci ani, între 2007 şi 2011, peste 300.000 de cazuri de cancer care au fost diagnosticate în Marea Britanie au fost asociate cu fumatul. Alte 145.000 de cazuri au fost asociate cu dietele nesănătoase, care conţin prea multe alimente procesate. Obezitatea a cauzat 88.000 de cazuri, iar consumul excesiv de alcool a provocat 62.200 de cazuri de cancer.

Cancerul de piele cauzat de expunerea prelungită la soare şi sedentarismul reprezintă la rândul lor alţi doi factori de risc importanţi.

Organizaţia Public Health England spune că stilul de viaţă sănătos joacă un rol vital în diminuarea factorilor de risc care stimulează apariţia cancerului. Aceeaşi organizaţie a lansat recent o serie de campanii – Smokefree, Dry January şi Change4Life Sugar Swaps – care vizează creşterea gradului de conştientizare în rândul populaţiei a importanţei pe care o are stilul de viaţă asupra stării de sănătate.   

Cele mai citite

Kamala Harris și-a exprimat „îngrijorarea profundă” către Benny Gantz cu privire la criza umanitară din Fâşia Gaza

Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris şi-a exprimat "îngrijorarea profundă" cu privire la criza umanitară din Fâşia Gaza în timpul unei întâlniri, luni, cu Benny...

Un nou acord UE continuă măsurile de reducere voluntară a consumului de gaze naturale încă un an

Miniștrii Energiei au ajuns la un acord politic pe marginea propunerii Comisiei Europene pentru o Recomandare a Consiliului de continuare a măsurilor de reducere...

Ciolacu crede că România intră în Schengen rutier până la finalul anului

România intră în Schengen rutier până la finalul anului, iar de anul viitor românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru America-acestea sunt...
Ultima oră
Pe aceeași temă