20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialŞtiinţă sau penibil? TOPUL descoperirilor care au demonstrat lucruri evidente în 2011

Ştiinţă sau penibil? TOPUL descoperirilor care au demonstrat lucruri evidente în 2011

Cercetătorii ştiinţifici trebuie, de multe ori, să demonstreze că anumite aspecte a căror existenţă doar o bănuim sunt, cu adevărat, reale. Cu toate acestea, mulţi cercetători au realizat o serie de studii prin intermediul cărora au descoperit ceea ce era, deja, evident, stârnind hazul în lumea ştiinţei, relatează scientificamerican.com, care prezintă câteva exemple.

1. Sexul neprotejat este mai frecvent după consumul băuturilor alcoolice

Consumul de alcool afectează luarea deciziilor. Un grup de cercetători canadieni au realizat nu mai puţin de 12 cercetări privind legătura dintre alcoolul din sânge şi probabilitatea de a accepta folosirea prezervativului în timpul actului sexual. Fiecare creştere cu 0,1 la mie alcool în sânge ducea la creşterea cu 5% a probabilităţii ca persoana respectivă să facă sex neprotejat. Rezultatele studiului vor fi publicate în revista „Addiction” în luna ianuarie 2012.

2. Bărbaţii par încrezători prin suprimarea fricii, durerii şi empatiei

Prin urmare, s-a demonstrat că plânsul şi tremuratul nu i-ar ajuta pea mult în ring pe cei care practică artele marţiale.

3. Consumul drogurilor uşoare creşte riscul accidentelor rutiere

Persoanele care au fumat marijuana ar putea avea probleme la volan, mai ales dacă se află, încă, sub efectul drogurilor. Studiul a fost publicat în revista „Epidemiologic Reviews” în luna octombrie şi a oferit certitudinea că marijuana îi poate ameţi pe şoferi, care devin de două ori mai predispuşi la comiterea infracţiunilor în trafic.

4. Porcilor le place să se bălăcească în noroi

Porcii nu sunt doar puşi pe spectacol atunci când se bălăcesc în noroi, ci le place cu adevărat. Un grup de cercetători a demonstrat, în 2011, că bălăcirea în mocirlă este un semn că porcii se simt bine şi nu caută doar o oază de răcoare în timpul verii.

5. Revistele de modă glorifică tinerii

O mare surpriză în lumea ştiinţei: modelele şi vedetele care domină paginile revistelor de modă sunt tinere, bătrânii neavând prea multă căutare. Studiul a fost publicat în 2011, în luna aprilie, în revista „Journal of Aging Studies”.

6. Persoanele cu parteneri generoşi au parte de căsnicii fericite

Conform cercetătorilor de la National Marriage Project, persoanele ale căror parteneri de viaţă le oferă constant tandreţe, atenţie şi cadouri, sunt mai fericite în căsnicie decât cele care au parte de parteneri lipsiţi de generozitate.

7. Părinţii nu cred că drogurile pot face parte din viaţa copiilor lor

Drogurile şi alcoolul? Fiica mea nici măcar n-a auzit despre aşa ceva! Părinţii se află, constant, în faza de negare, atunci când vine vorba despre comportamentul copiilor lor, conform unui studiu efectuat, în septembrie, de către spitalul pentru copii C.S. Mott aparţinând Universităţii din Michigan, SUA.

Cele mai citite

Plata ajutoarelor de 100 de euro pentru fermierii din vegetal și zootehnie începe din 15 mai

Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru...

Specialiștii Muzeului Național de Artă al României se alătură grevei din Cultură

Sindicatul Specialiștilor Muzeului Național de Artă al României, afiliat  federației sindicale CulturMedia și confederației Cartel ALFA,  se solidarizează  cu  toți ceilalți colegi ai sindicatelor...

Tribunalul Vaslui a decis! Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu

Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită. „În...
Ultima oră
Pe aceeași temă