13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialStefan Hrusca

Stefan Hrusca

M-am nascut in Ieud, comuna atestata documentar in 1364. Un loc cu oameni simpli, care si-au pastrat datinile, portul, obiceiurile, traditiile. Ieud e asezata pe valea Izei, la jumatatea distantei dintre Borsa si Sighetu Marmatiei. Imprejurimile sunt mirifice, dealuri pline cu paduri de brad, fag, stejar. Pot sa spun ca este adevarat ceea ce se spune, ca "daca vrei sa cunosti romanii cu adevarat, sa petreci sarbatorile undeva, in Maramures", nu pentru motivul ca m-am nascut acolo, ci pentru faptul ca atat zona Maramuresului cat si a Bucovinei si-au pastrat, dar nu stiu pana cand, obiceiurile, datinile, traditia, specifice sarbatorilor de iarna, si ale altor sarbatori religioase.

Lumea ma cunoaste si ma apreciaza ca artist, pe scena, atunci cand sunt aproape de sufletele lor prin cantecele mele. Dincolo de scena, omul stefan Hrusca e un copil simplu de tarani, de profesie dascal, casatorit, cu doi copii, si un om care se gandeste sa faca bine semenilor sai prin muzica pe care o canta.
Am debutat pe scena inca din timpul liceului si m-am afirmat la tot felul de concursuri care erau pe vremea tineretii mele, concursuri de folk, cu inregistrari radio-tv, dar debutul mare s-a produs in 1981 pe scena Cenaclului Flacara, cantand doua colinde si un cantec compus de mine – "Raza cerului senin", pe versurile lui Horia Badescu.
Am urmat Liceul Pedagogic de invatatori – locul unde m-am format ca  personalitate, si unde am primit o pregatire muzicala pe masura. Pe urma, concertand pe scena Cenaclului Flacara, m-am calit si format ca artist complet. Concertele in tara si in afara tarii – cu miile – mi-au adus experienta necesara si motivatia pentru a-mi continua ce am inceput cu ani in urma si pentru a ramane acolo unde ma situeaza publicul.

In ceea ce priveste viata unui artist departe de tara din care provine, nu cred ca exista vreo deosebire intre un artist departe de tara in care s-a nascut si unul care s-a nascut si ramane in tara lui. Cand ai un crez si-l urmezi, neacceptand compromisuri si neabdicand de la nicio regula care defineste cariera unui artist, statutul de artist este acelasi oriunde te-ai afla in lume, indiferent unde te-ai nascut.
De multe ori, insa, instrainarea alimenteaza sentimentul dorului. Nu cred ca un artist este valorizat intr-o tara mai mult decat in alta. Un om este valoros in orice colt al lumii, iar aceasta depinde de valoarea omului respectiv si de imprejurarile in care isi desfasoara cariera.

In fiecare an, de Craciun, revin cu drag pe meleagurile natale, pentru ca aici este publicul care m-a format si consider ca am o datorie fata de el. Apoi, colindul este o stare deja a sufletului meu, care trebuie sa ajunga peste tot unde sunt romani. Cu atat mai mult la ei acasa. Faptul ca am familie aici, este inca un motiv pentru aceasta revenire. si locuri necolindate de multi ani, pe care trebuie sa le colind. Pacat ca nu-mi ajunge timpul. Sarbatoarea Craciunului pentru mine si familia mea inseamna semnificatia bucuriei si a comuniunii cu puterea divina. Este momentul cand sufletele noastre se bucura la vestea nasterii Pruncului Sfant si glasurile noastre se ridica intr-un colind universal pentru preamarirea numelui Sau. Este momentul cand trebuie sa te aduni cu cei dragi.

Pe de alta parte, sarbatorile sfarsitului de an in Canada nu au aceeasi incarcatura spirituala ca in Romania. Imi face placere sa concertez pentru romanii de pretutindeni, iar mesajul pe care-l transmit publicului este, la piesele de creatie, unul de dragoste si iubire pentru oameni. si mesaj de preaslavire pentru Cel de Sus in colindele mele.
Primesc zilnic pe site mesaje de la romanii de pretutindeni. Dintre acestea, 99% sunt mesaje de bucurie, de drag si de entuziasm, pentru ca aceia ce-mi scriu sunt in majoritate cei care participa la concertele mele, povestindu-mi starea prin care trec si pe care le-o dau, dandu-mi astfel curaj. Unele dintre ele le puteti gasi pe site-ul meu www.hrusca.com. Restul de 1% sunt oameni care ma critica din diverse motive – fie ca nu-mi actualizez site-ul mai des, fie ca nu vin in tara mai des. Nu mai exista niciun fel de deosebire intre publicul roman si publicul din diaspora.

 

In ambele cazuri este vorba de un public pretentios, matur si un public care stie sa aleaga artistul pe care-l merita. Ca proiecte de viitor, imi doresc in primul rand ca la vara sa vin cu familia acasa si sa-mi randuiesc asa cum vreau eu toata colectia Hrusca – atat creatia cat si colindele – pe care doresc s-o aduc in dar iubitorilor muzicii mele. Mesajul pe care vreau sa-l transmit tuturor romanilor, acum, in prag de sarbatori, este sa fie sanatosi, sa fie fericiti, sa-si traiasca fiecare clipa ca si cum maine ar fi ultima zi. Sa aiba sarbatori frumoase si sa se gandeasca la cei dragi ai lor pe care nu-i pot avea tot timpul langa ei.

La multi ani!

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă